Catalogul electronic se folosește în mai multe școli din Botoșani. Este plătit fie de asociațiile de părinți, fie din fondurile locale sau ale școlilor

Școli din peste jumătate dintre județele țării folosesc un catalog electronic, însă în școli din Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Suceava și Timiș, acesta a fost plătit și din banii părinților, potrivit raportului “Digitalizarea educației preuniversitare”, lansat de Societatea Academică Română, joi, 24 noiembrie. Amintim că atât ROFUIP interzice strângerea de fonduri de la părinți, cât și Ordinul nr. 5157/31.08.2021, care menționează că este interzis ca părinților să li se “solicite achitarea acestor servicii”, scrie edupedu.ro.

În școli din cel puțin 24 de județe se folosește catalogul electronic, însă nu este o practică generalizată să fie plătit din fondurile școlii sau primăriilor, așa cum cere legea.

Este concluzia raportului Digitalizarea educației preuniversitare, lansat de Societatea Academică Română (SAR), joi. Doar 24 de inspectorate județene au răspuns solicitării SAR privind catalogul electronic: câte școli îl folosesc și din ce fonduri a fost achiziționat.

Majoritatea inspectoratelor școlare au răspuns că au plătit primăriile din fondurile locale ori s-au plătit din bugetul unității de învățământ. Au fost însă și școli din Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Suceava și Timiș care au spus că au folosit banii părinților, prin asociațiile de părinți.

Asta deși strângerea de bani de la părinți este interzisă atât prin Regulamentul – cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP 2022), cât și explicit pentru catalogul electronic, prin ordinul de ministru nr. 5.157 din 31 august 2021, privind implementarea catalogului electronic în școli-pilot.

Regulamentul pentru organizarea și funcționarea unităților de învățământ (ROFUIP 2022) prevede la articolul 170, alineatul 3: “Este interzisă şi constituie abatere disciplinară implicarea copiilor/elevilor sau a personalului din unitatea de învăţământ în strângerea şi/sau gestionarea fondurilor”.

Potrivit ordinului de ministru nr. 5.157 din 31 august 2021, catalogul electronic trebuie să fie achitat de către unitatea de învățământ și se interzice explicit ca părinților să li se ceară bani pentru acest serviciu. “Unitățile de învățământ asigură din buget propriu sau din fonduri proprii, după caz, achiziționarea programelor sau serviciilor de catalog electronic, fiind interzisă solicitarea achitării acestor servicii de către elevi sau reprezentanții legali ai acestora”.

Unitățile pilot pot folosi doar catalogul electronic, fără cel clasic, dar acesta trebuie tipărit și arhivat, obligatoriu, la finalul anului, după cum prevede noul regulament de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP) 2022 care a fost publicat în Monitorul Oficial pe 6 iulie 2022 și care a intrat în vigoare la 1 septembrie 2022.

Lista județelor care au catalog electronic în școli și de unde a fost finanțat:

  • ISJ Arad: bugetul unității de învățământ;
  • ISJ Argeș: fondurile pentru catalogul electronic vin din surse proprii;
  • ISJ Bistrița-Năsăud: colaborare cu autoritățile locale, în vederea achitării acestor servicii, prin asociațiile de părinți;
  • ISJ Botoșani: asociația de părinți, bugetul local, UAT;
  • ISJ Buzău: fondurile sunt asigurate de către UAT-uri;
  • ISJ Călărași: fondurile pentru serviciile de catalog electronic sunt asigurate de către părinți;
  • ISJ Caraș-Severin: unitățile de învățământ de stat din județul Caraș-Severin asigură din bugetul propriu sau din fonduri proprii, după caz, achiziționarea programelor/serviciilor de catalog electronic, fiind interzisă solicitarea achitării acestora de către elevi sau reprezentanți legali ai acestora;
  • ISJ Constanța: unitățile de învățământ de stat menționate asigură din bugetul propriu sau din fonduri proprii, după caz, achiziționarea programelor/serviciilor de catalog electronic, fiind interzisă solicitarea achitării acestor servicii de către elevi sau reprezentanții legali ai acestora, conform Ordinul nr. 5157/31.08.2021;
  • ISJ Dâmbovița: resursele financiare provin de la bugetul local, din fonduri proprii, finanțare complementară, sponsorizare;
  • ISJ Dolj: bugetul local;
  • ISJ Galați: bugetul local;
  • ISJ Giurgiu: bugetul local;
  • ISJ Gorj: fonduri proprii ale unității de învățământ preuniversitar;
  • ISJ Harghita: din 6 școli care foloseau catalogul electronic, 5 beneficiau de sprijin de la bugetul local și 1 achitau serviciul printr-o sponsorizare;
  • ISJ Hunedoara: cele care nu sunt gratuite sunt finanţate de ME sau autoritățile publice locale. Colaborarea cu autoritățile locale;
  • ISJ Iași: reprezentanţii unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Iași au fost receptivi și au dorit să se implice în dotarea școlilor. Unii au avansat sume din bugetul propriu, alții au depus proiecte POC în noiembrie 2020. O parte dintre cererile de finanțare POC au fost aprobate în 2021, altele sunt cu statut de rezervă;
  • ISJ Mehedinți: serviciile catalogului electronic folosite de cele două şcoli sunt plătite din fonduri proprii;
  • ISJ Mureș: venituri proprii sau bugetul local;
  • ISJ Sibiu: surse de finanțare proprii;
  • ISJ Suceava: finanțare de bază, finanțare complementară, primărie, software gratuit, asociația de părinți;
  • ISJ Teleorman: fondurile proprii ale școlii;
  • ISJ Timiș: bugetul local sau bugetul asociației de părinți;
  • ISJ Tulcea: serviciile catalogului electronic sunt plătite prin bugetul local și resurse extrabugetare;
  • ISJ Vrancea: bugetul de stat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *