Primar din Botoşani, acuzat într-un dosar de corupţie. A fost trimis în judecată de DNA

Un primar din Botoşani este acuzat de săvârşirea unor fapte de corupţie, într-un dosar instrumentat de Direcţia Naţională Anticorupţie. Este vorba de primarul comunei Durneşti, Vasile Sasu, care fost trimis în judecată, săptămâna trecută, de procurorii DNA pentru complicitate la o fraudă de aproape 600.000 de lei cu subvenţie agricolă din fonduri europene.

Vasile Sasu este acuzat de săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată. Sub semnătura sa ar fi fost concesionată ilegal o suprafaţă de peste 440 de hectare de păşune către Cooperativa Agricolă Corogea, înfiinţată de fiul său, Ovidiu Sasu.

Primăria Durneşti ar fi trebui să scoată la licitaţie păşunea, însă a fost atribuită cooperativei respective fără a fi îndeplinită această cerinţă. Fapta s-a produs în 2012, însă ancheta procurorilor DNA a început în 2017, după un denunţ.

„În perioada 2012-2014, cei doi inculpați, membri ai Cooperativei Agricole Corogea, beneficiind de ajutorul celorlalți doi inculpați, ar fi depus la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.), mai multe documente și declarații false și inexacte (declarații, adeverințe, etc.) în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică. Prin aceste demersuri, ar fi fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 568.965 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă. În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii”, au declarat pentru BotosaniNews reprezentanții DNA.

Cooperativa Agricolă Corogea a fost trimisă în judecată pentru „schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei fondurilor obţinute din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei”, infracţiune care se pedepseşte cu închisoare de la un an la 5 ani şi interzicerea unor drepturi.

În acelaşi dosar au mai fost trimişi în judecată Costel Grumeza şi Vlad Cojocariu.

Un primar din Botoșani plătește peste 40.000 de euro pentru o mașină, însă anunță majorarea impozitelor

2 thoughts on “Primar din Botoşani, acuzat într-un dosar de corupţie. A fost trimis în judecată de DNA

  1. Dar la Cristesti , cand ajung ,, organele,,,ca intre timp , secretarul Petenchea in cardasie cu primarul Borfotina, au angajat-o pe nevasta secretarului fictiv , acu ceva timp , doar pentru cateva luni , pentru a beneficia de prenatal .SIIasta este sifon pe langa alte magarii care le au
    Dar , ,, organele ,, vegheaza in somn

  2. Tot ce a fost făcut bine după anul 2010 este la comandă incriminat de dna care se folosește de anumiți pâraci, de care comunele nu duc lipsă, în general paraziți buni de nimic, pentru a incrimina oameni care au făcut ceva bun pentru comunitate. Procurorii de caz ar trebui să vină personal în localități și să facă cercetări sub acoperire înainte să incrimineze oameni nevinoveți.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *