Sute de botoșăneni au primit, de 1 decembrie, fasole și cârnați la finalul manifestărilor dedicate Zilei Naționale a României. După doi ani, Primăria municipiului reședință de județ a reluat tradiția și a împărțit 700 de porții de fasole cu cârnați, preparate de cantina Direcției de Asistență Socială, vin și sucuri.
„Întotdeauna mi s-au părut mai bune aici. Ori că le mănânc cu toată lumea, ori că sunt gătite în cantitate mare, dar parcă au un gust mai bun. Îmi place tradiția și o respect cu drag. La mulți ani, români”, este mesajul unui botoșănean care a mers să se înfrupte din bunătățile pregătite de primărie.
În total, 200 de kilograme de fasole și 100 de kilograme de cârnați au fost pregătite pentru botoșăneni.
Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia