FOTO! Tânără de 21 de ani, la volanul unui autoturism care nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România. Polițiștii botoșăneni i-au făcut dosar penal

Poliţişti de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut efectuează cercetări cu privire la o femeie, cetățean român, care a fost depistată în trafic, conducând un autovehicul care nu avea drept de circulație pe drumurile publice din România.

În ziua de 30 noiembrie, în jurul orei 11.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei, pentru a ieşi din ţară, o femeie cu cetățenie română, în vârstă de 21de ani, care conducea un autovehicul marca Volkswagen, cu număr de înmatriculare specific Lituaniei.

La controlul de frontieră, existând suspiciuni cu privire la starea de înmatriculare a autoturismului, colegii noştri au procedat la efectuarea de verificări suplimentare, în urma cărora au constatat că autovehiculul marca Volkswagen este radiat din circulație începând cu data de 14.06.2022 de către autoritățile din Lituania. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui vehicul neînmatriculat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *