Peste 200 de mașini trase pe dreapta de polițiștii rutieri botoșăneni. Amenzi și permise rețiute

foto arhiva

Zeci de amenzi au fost date de polițiștii rutieri botoșăneni în weekend. Sâmbătă, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomîrla au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare consumul de băuturi alcoolice.

 În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate peste 150 de persoane, controlate 138 de autovehicule și au fost efectuate aproximativ 100 de testări cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 15 sancțiuni contravenționale, în valoarea totală de aproximativ 8.000 de lei, fiind reținute 2 permise de conducere și 2 certificate de înmatriculare, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean. 

În aceeași zi, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere care au ca principală cauză generatoare, consumul de băuturi alcoolice.

În urma activitățiilor defășurate au fost legitimate 77 de persoane, controlate 62 de autovehicule și au fost efectuate 32 de testări cu apartul etilotest.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 9.000 de lei, precizează IPJ Botoșani/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *