Ample acțiuni ale polițiștilor în mai multe localități din județul Botoșani, în weekendul care a trecut. Vezi rezultatele controalelor!

Polițiștii au desfășurat, în weekendul care a trecut, acțiuni în mai multe localități din județul Botoșani.

Astfel, sâmbătă. 26 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani, împreună cu cei din cadrul Secției de poliție Rurală nr. 7 Darabani au organizat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea criminalității stradale și creșterea gradului de siguranță rutieră.

În cadrul activităților defășurate au fost legitimate 90 de persoane și controlate 58 de autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 26 de sancțiuni, în valoare totală de aproximativ 8.000 de lei.

Dintre acestea, 22 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice, iar 4 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială.

Duminică, 27 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Flămânzi, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 8 Flămânzi au organizat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea orcăror fapte antisociale, în zona piețelor, târgurilor și oboarelor.

În cadrul activităților desfășurate au fost legitimate 26 de persoane și au fost controlate 8 autovehicule, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 18 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 4.000 de lei.

Dintre acestea, 6 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, iar 3 dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind stabilirea unor măsuri de reglementare a pieței produselor din sectorul agricol.

Și polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bucecea au organizat, duminică, o acțiune pentru verificarea respectării prevederilor legale privind Registrul național automatizat cu privire la persoanele care au comis infracțiuni sexuale, de exploatare a unor persoane sau asupra minorilor, care fac obiectul dosarelor electronice de surpaveghere.

În cadrul activităților desfășuarate au fost verificate 14 persoane care fac obiectul dosarelor electronice de supraveghere și o persoană față de care este dispusă măsura controlului judiciar, fără a fi constatate nereguli.

De asemenea, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Săveni, împreună cu cei din cadrul Secției de Poliție Rurală nr.9 Vlăsinești au organizat o acțiune pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, prevenirea infracțiunilor stradale și prevenirea accidentelor rutiere.

 În cadrul activităților desfășurate, au fost legitimate 85 de persoane, controlate 70 de autovehicule și au fost efectuate 30 de testări cu aparatul etilotest.

În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 40 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 12.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru nerespectarea prevederilor legale privind circulația pe drumurile publice. Totodată, au fost reținute 2 permise de conducere și un certificat de înmatriculare, transmite printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Botoșani.

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *