Un bărbat le-a cerut bani cunoscuților, susținând că îi poate ajuta să treacă examenul auto. Ce făcea de fapt

examen permis oras Botosani, stiri, scoala de soferiUn bărbat din Brașov a fost reținut de procurorii DNA după ce a păcălit mai mulți oameni promițând că îi ajută sa treacă examenul pentru permis de conducere. Omul lua bani de la candidați, spunând că va da mai departe sumele respective, drept mită.

Bărbatul își păcălea prietenii, colegii de serviciu și rudele că are relații în rândul polițistilor examinatori la proba practică pentru permisul de conducere. Lua bani de la apropiați – și păstra totul pentru el. Candidatul care lua proba la traseu era convins ca succcesul s-a datorat mitei.

Apăreau probleme, ce-i drept, cu persoanele care nu luau examenul. Reveneau nemulțumiți la individ și, încolțit, omul le restituia sumele susținând că examinatorul a refuzat mita.

La ultima încercare de acest fel, în care a implicat un coleg de serviciu, suspectul a fost reținut, iar acum e cercetat de procurorii anticorupție pentru trafic de influență.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *