Grădiniţe de la sat, mai moderne decât la oraş, în Botoşani

În mai multe sate din Botoșani au fost construite grădinițe mai moderne decât la oraș. Copiii din mediile defavorizate au parte de unități ultramoderne, dotate cu echipamente educaționale de ultimă generație și care se ridică astfel la standardele europene, scrie Antena3.ro. Este o schimbare majoră pentru cei mici, mai ales că în urmă cu doar câțiva ani învățau în clădiri vechi, părăginite, iar unele dintre acestea nu aveau nici măcar toaletă în interior.

Una dintre cele mai moderne grădinițe din județul Botoșani se află în satul Bălușeni, din comuna cu același nume. Până anul trecut, cei 50 de preșcolari din comunitate învățau într-o clădire veche, cu încălzire precară și, evident, cu toatele în curte.

La începutul anului 2022, a fost dată în folosință o nouă grădiniță. Este vorba despre o investiție nouă de peste 1,8 milioane de lei.  Noua grădiniță este o clădire ultramodernă, cu etaj și săli de clase foarte spațioase dotate cu echipamente educaționale moderne.

„Au toate condiţiile, toalete la etaj, dulapuri. Modernizând cu table inteligente, cu tot ce e nevoie, o să crească numărul copiilor şi nu o să mai migreze”, spune primarul din Bălușeni, Doroftei Gheorghe.

Fiecare sală de grupă este dotată cu laptopuri, videoproiectoare, imprimante dar și numeroase jucării și jocuri educative. Grădinița are și o sală multimedia pentru activități colective, dar și un spațiu de joacă exterior, foarte modern. La toate acestea se adaugă toaletele cu duș, pentru ca cei mici să se poată spăla și schimba după orele de sport.

Şi în comuna Mihai Eminescu, grădiniţele s-au modernizat. Autoritățile locale au înțeles că educația este prioritatea numărul unu pentru copiii din mediul rural.

Toate aceste investiții în sistemul educațional au fost făcute fie cu bani de la Uniunea Europeană, fie cu fonduri guvernamentale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *