FOTO Încă o primărie din Botoșani amendată de Garda de Mediu. Ce nereguli au găsit comisarii

Încă o primărie din județul Botoșani a fost amendată de Garda de Mediu, în urma unui control al comisarilor din cadrul instituției. Este vorba despre Primăria comunei Hlipiceni care a primit o sancțiune de 15.000 lei. Totodată s-au impus măsuri cu termen, în vederea remedierii neconformităților constatate.

„Cu ocazia controlului tematic privind verificarea stadiului de realizare a măsurilor prioritare de guvernanță privind gestionarea deșeurilor municipale (conform PNGD) și a stării de salubrizare a localităților, desfășurat pe raza administrativ teritorială a comunei Hlipiceni, a verificării documentelor relevante pentru anul 2021, referitoare la cantitățile lunare de deșeuri menajere și reciclabile colectate, tranportate și predate spre eliminare, sortare și valorificare, comisarii de mediu au constat că nu s-a atins un nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală generată, minim pentru deşeurile de hârtie, metal, plastic şi sticlă provenind din deşeurile menajere sau, după caz, din alte surse, în măsura în care aceste fluxuri de deşeuri sunt similare deşeurilor care provin din gospodării, abandonări de deșeuri municipale, iar măsurile stabilite la controlul anterior nu au fost realizate în totalitate și la termen”, precizează Garda de Mediu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *