Seceta a afectat puternic agricultura botoșăneană. Direcția de Agricultură anunță producții mai mici față de anul trecut

culturi afectate secetaSeceta a afectat puternic agricultura botoșăneană. O spun specialiștii Direcției de Agricultură Județeană Botoșani, care au prezentat, joi, în cadrul ședinței de Colegiu Prefectural, o situație cu gradul de recoltare la porumb, floarea soarelui, soia, sfeclă și cartofi de până acum. Potrivit acestora, s-a recoltat deja 90% din suprafața însămânțată în primăvară.

„Din monitorizorile efectuate în teren de specialiștii DAJ Botoșani, dar și din discuțiile purtate cu producătorii agricoli, se estimează producții sub nivelul anului anterior la majoritatea culturilor recoltate până în prezent. Lipsa precipitațiilor a avut un efect negativ asupra tuturor plantelor de cultură”, precizează reprezentanții DAJ Botoșani.

Aceștia susțin însă că precipitațiile înregistrate în perioada august- septembrie au avut un efect pozitiv atât pentru înființarea culturilor de toamnă, cât și pentru dezvoltarea loc ulterioară.

Fermierii păgubiți de secetă primesc despăgubiri

Fermierii botoșăneni vor primi despăgubiri pentru daunele provocate de seceta din acest an, în urma aprobării de către Guvern a „Ordonanței de Urgență pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat sub forma de grant financiar acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2021 și au fost afectate de seceta pedologică”.

Suma acordată poate ajunge până la 1500 lei/ha, în funcție de gradul de distrugere, în acest scop fiind alocat un buget de peste 365 de milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *