Proiectul pentru consolidarea și restaurarea Muzeului de Științele Naturii Dorohoi a mai parcurs o etapă

Proiectul privind „Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Muzeului de Științele Naturii Dorohoi” a mai parcurs o etapă. Potrivit reprezentanților Consiliului Județean Botoșani, documentație tehnică a fost prezentată și susținută în cadrul celei mai recente ședințe a Consiliului Interministerial convocată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani, Antonela Pătrașcu, director al Direcției Investiții-Achiziții și Aurel Melniciuc, director al Muzeului Județean Botoșani au format echipa ce a pledat pentru necesitatea și oportunitatea obținerii finanțării pentru implementarea acestui proiect, obținând avizul favorabil al Consiliului Interministerial pentru această investiție de aproximativ 75 de milioane de lei (15 milioane de euro).

„Am pledat pentru importanța acestui proiect pentru botoșăneni și pentru patrimoniul cultural al județului nostru, Muzeul de Științele Naturii Dorohoi fiind emblematic atât prin inestimabila valoare arhitecturală cât și prin bogatele colecții de insecte, moluşte, minerale, animale exotice, toate culese din natură și dăruite publicului sub forma unor impresionante expoziții. Acest proiect este imperios pentru punerea în valoare a Muzeului de Științele Naturii Dorohoi și mă bucur că am reușit să obținem avizul interministerial și să mai parcurgem un pas spre îndeplinirea obiectivului nostru a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Consiliul Județean Botoșani continuă eforturile pentru dezvoltarea județului sub toate aspectele ce îi revin în responsabilitate. Domeniul cultural însă, ocupă un loc aparte în lista priorităților de investiții, având în vedere faptul că patrimoniul și bogăția culturală cu care am fost binecuvântați reprezintă cartea noastră de vizită cea mai de preț.

De la preluarea mandatului, împreună cu echipa pe care am format-o, am căutat să acordăm importanța cuvenită și să asigurăm condițiile necesare producerii actului cultural. Avem multe proiecte în domeniul cultural cu toate cele șase instituții de cultură din subordinea Consiliului Județean. În acești primi doi ani de mandat, a crescut mult dinamica vieții culturale în județ și vom demara sau susține, după caz, toate proiectele care aduc plus-valoare Botoșaniului”, a declarat Doina Federovici, președinte al Consiliului Județean Botoșani.

Următoarea etapă în procesul de obținere a finanțării pentru proiectul privind „Consolidarea, restaurarea și punerea în valoare a Muzeului de Științele Naturii Dorohoi” o constituie elaborarea și avizarea DTAC, obținerea Autorizației de construire și elaborarea Proiectului tehnic. Partea de cofinanțare ce revine Consiliului Județean Botoșani este în valoare de 5 milioane de lei. Proiectul se derulează în cadrul Programului național de restaurare a monumentelor istorice, finanțat din bugetul Ministerului Culturii și gestionat de Institutul Național al Patrimoniului, informează printr-un comunicat Consiliul Județean Botoșani.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *