Două drumuri din județul Botoșani, blocate din cauza zăpezii (Update)

Două drumuri din județul Botoșani au fost blocate, luni, din cauza zăpezii. Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române informează că, din cauza ninsorii abundente, care s-a depus pe suprafața carosabilă, în prezent 2 drumuri naționale sunt blocate pe ambele sensuri de mers, în județul Botoșani.

Este vorba despre DN 28B, în localitatea Buda, și  DN 29, între localitățile Săveni și Mihai Viteazu.

Mai multe utilaje de deszăpezire au ajuns la fața locului, care încearcă curățarea carosabilului și reluarea circulației. Ulterior, drumurile au fost deblocate.

„Se circulă normal pe DN 28B, Buda, și pe DN 29, Săveni – M. Viteazu, județul Botoșani. Un blocaj rutier temporar a fost înregistrat în această după-amiază pe DN 28B, Buda, și pe DN 29, Săveni – M. Viteazu, județul Botoșani. Situația a fost remediată în scurt timp, în urma intervențiilor echipelor DRDP Iași. În continuare, recomandarea pentru conducătorii auto este de a circula cu atenție și de a nu pleca la drum fără echiparea corespunzătoare a autovehiculelor cu anvelope de iarnă. Circulați cu atenție!”, arată DRDP Iași.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *