Un cunoscut artist din județul Botoșani, cetățean de onoare, a trecut la cele veșnice

Un cunoscut artist din județul Botoșani, cetățean de onoare al municipiului Dorohoi, a trecut la cele veșnice la vârsta de 75 de ani. Este vorba despre artistul plastic Aurelian Antal.

„Privind dincolo de lumea văzută… un om, un artist vizionar … Aurelian Antal! Drum lin dincolo de toate frământările lumii! Condoleanțe familiei!”, este mesajul transmis de muzeograful Elisabeta Coșereanu.

Născut în Ardeal dar dorohoian prin adopţie, Aurelian Antal are în spate o bogată activitate artistică, valoarea sa fiind recunoscută în grupul select şi exclusivist al artiştilor plastici din România. Pe lângă nenumăratele picturi şi sculpturi, unele dintre ele monumentale, Aurelian Antal s-a remarcat printr-o tehnică specială, pe care el a inventat-o, unică în lume, aşa-zisa pictură chimică, prin care reuşeşte să creeze opere de artă combinând anumite substanţe pe suprafeţe metalice. Nu în ultimul rând, Aurelian Antal are o bogată activitate didactică, obţinând rezultate deosebite cu copiii avuţi în îndrumare.

„Chiar dacă m-am născut în Ardeal, eu aici în Dorohoi am muncit şi am transpirat, până să ajung ceea ce sunt”, spunea artistul.

În 2011, artistul a devenit cetățean de onoare al municipiului Dorohoi. De-a lungul anilor, el a obținut nenumărate premii pentru operele sale: medalia de aur, la Leipzig, pentru cel mai deosebit set ceramic de cafea, medalia de excelenţă pentru design ambiental, la Bruxelles (1978); premiile I, pe ţară, la concursurile de creaţie industrială în domeniul ceramicii fine, între anii 1980-1988; medalia de bronz, pentru grafică, în anul 1992; premiul „Talerul de argint” în cadrul „Salonului de Toamnă” de la Cholet, în Franţa (1993); nominalizarea juriului din Cholet pentru noutate, în domeniul artelor plastice, datorită interpretării muzicale prin sculptură (1996); premiul I „Extraordinary”, obţinut la Madrid, în Spania (2005); premiul „Eminescu” şi medalia „Teiul de Argint” a Editurii Geea, pentru activitate în domeniul artelor vizuale (Botoşani, 2006).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *