Accident produs de un botoșănean băut. Andrei a fost reținut pentru 24 de ore

Un bărbat de 32 de ani, din județul Botoșani, a urcat băut la volan și a produs un accident rutier vineri seară, pe strada Ștefan cel Mare din orașul sucevean Gura Humorului. Din fericire, nu au fost victime, ci doar pagube materiale.

Andrei G., din localitatea Todireni, conducea un autoturism Seat, iar la un moment dat, din cauză că nu a păstrat o distanță suficientă față de autoturismul care circula în fața sa, marca Mercedes-Benz condus de către Dorina F., din județul Suceava, a intrat în coliziune cu acesta. Botoșăneanul a fost testat cu aparatul etilometru, iar rezultatul afișat a fost de 0,99 mg/l alcool pur în aerul expirat. Mai mult, botoșăneanul figura cu permisul de conducere suspendat din 26 august.

El s-a ales cu dosar penal cu privire la săvârşirea infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană aflată sub influenţa alcoolului”, și “conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de catre o persoana careia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”. Botoșăneanul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind depus în C.R.A.P. Suceava.

Șoferița nu era sub influența băuturilor alcoolice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *