Au fost finalizate lucrările la utilitățile de la Spitalul de Boli Paliative Botoșani, însă unitatea spitalicească tot nu va fi deschisă. Vezi motivul!

Lucrările la utilitățile Spitalului de Boli Paliative au fost finalizate și se așteaptă transferul clădirii către municipalitate de la Compania Națională de Investiții, a declarat primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Potrivit edilului, CNI va trebui să facă întâi recepția imobilului.

Am finalizat lucrările de utilități pentru Spitalul de Boli Paliative. Tot ce a fost în sarcina primăriei privind acest obiectiv a fost finalizat. Acum suntem în etapa în care Compania Națională de Investiții trebuie să facă recepția pentru imobilul pe care l-a construit cu cel care a câștigat licitația și unde sunt o serie de neconformități și care urmează a fi rezolvate, cel mai probabil prin executarea garanției de bună execuție, firma intrând în faliment. Ce este de subliniat, municipalitatea a avut de asigurat utilitățile pentru acest spital, lucru pe care l-a realizat. (…)Procesul de recepție la finalizarea lucrărilor cu constructorul a fost suspendat pentru trei luni. Au trecut două luni din acest termen și așteptăm hârtia de la CNI prin care ne transferă spitalul în administrare ca să putem demara acreditarea”, a adăugat Cosmin Andrei.

Primarul a spus că spitalul va deveni, de fapt, o secție a Spitalului de Recuperare, întrucât ”aparatul birocratic este greu de susținut financiar”.

Acolo nu mai realizăm acel tunel. Am găsit soluții alternative, ieftine. Mâncarea de la Spitalul de Recuperare va fi transferată la Secția de boli paliative cu o mașină care este avizată din punct de vedere al sănătății. Și în acest sens DSP ne-a dat un aviz, chiar dacă sună absurd, să mutăm mâncarea pentru pacienți pe o distanță de 20 metri și este mai ieftin decât construirea unui tunel, care a fost cerut tot de cei de la DSP, pentru că așa sunt normativele și care ne-ar fi costat miliarde. Cel mai probabil va fi o secție a spitalului de recuperare pentru că un spital nou presupune și un aparat birocratic care este greu de susținut și care nu poate fi acreditat, cu manager, serviciu de contabilitate, și atunci facem această secție folosind personalul TESA de la Recuperare. Va fi doar o extindere a activității, cu angajare de noi medici, noi secții, dar implicații financiare deosebite nu avem, pentru că au fost realizate până acum, a mai spus edilul.

2 thoughts on “Au fost finalizate lucrările la utilitățile de la Spitalul de Boli Paliative Botoșani, însă unitatea spitalicească tot nu va fi deschisă. Vezi motivul!

  1. Rezultatul acestui sistem de spagi in care neregulile sunt acoperite si tergiversate la infinit. O colaborare distructiva intre coruptii de la Bucuresti si cei din Botosani. Bolnavii aveau nevoie de acest spital care sta inchis de ani de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *