Biserica, în doliu! Preot mort la 41 de ani

Biserica este în doliu după ce un cunoscut preot a murit la 41 de ani. Cristian-Ioan Balaban, duhovnic iubit și vrednic slujitor al lui Hristos, păstor al credincioșilor Parohiei Rățeni, sunt alături de familia îndurerată, enoriașii Parohiei Rățeni și de toți cei care l-au cunoscut și iubit pe părintele. S-a stins din viata, duminică, 13 noiembrie, în ziua de pomenire a Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur, în Duminica Samarineanului milostiv, la vârsta de doar 41 de ani, lăsând în urmă pe doamna preoteasă Anca, pe cei trei copii Maria, Teodor și Alexandra și o parohie care îl primise și-l asculta ca pe apostolii lui Hristos.

Un preot cuminte și curat, devotat în slujirea sa, un adevărat samarinean în dragostea pentru aproapele, fără odihnă în împlinirea misiunii înalte la care a fost chemat, ascultător față de Arhiereul Cel Veșnic, pe care L-a iubit și căruia I-a slujit cu acrivie, s-a jertfit ca o lumânare, dăruind lumină în sufletele celor pe care îi păstorea. La doar patru ani de la primirea harului preoției din mâinile Înaltpreasfințitului Ioachim, după ce s-a făcut pildă a ascultării și vrednic lucrător în ogorul Domnului, a fost chemat de Părintele Ceresc să slujească Liturghia în Împărăția cea Neînserată.

Părintele Cristian-Ioan Balaban s-a născut în data de 25 decembrie 1980, în localitatea Comănești, județul Bacău, într-o familie credincioasă și evlavioasă. De la părinții săi Ioan și Mărioara, oameni onești și plini de evlavie, a primit credința curată ortodoxă, copilăria petrecându-și-o pe frumoasele meleaguri podurene, unde, încă de mic copil, a deprins iubirea de cele sfinte.

A urmat cursurile Seminarului Teologic Liceal Ortodox din București, desăvârșindu-și studiile ca student și apoi absolvent al Facultății de Teologie Ortodoxă din cadrul Universității București – promoția 2007.

Urmând modelul mamei, o distinsă doamnă învățătoare, și-a început și el activitatea mai întâi ca profesor la Școala Ștefan Luchian din Moinești și apoi cântăreț bisericesc la Catedrala Sf. Nicolae din Moinești.

A fost hirotonit exact în urmă cu patru ani, tot pe 13 noiembrie, iar harul preoției l-a primit pe 18 noiembrie 2022 din mâinile Înaltpreasfințitului Ioachim, primind ascultarea de preot paroh la Parohia Rățeni din comuna Balcani, județul Bacău.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *