Controale ale inspectorilor de muncă la zeci de angajatori din Botoșani, finalizate cu amenzi de 114.000 lei

Amenzi de 114.000 lei: la atât se ridică cuantumul sancțiunilor aplicate de Inspectoratul Teritorial de Muncă, în cursul lunii octombrie  2022.

Potrivit unui comunicat transmis de ITM Botoșani, în domeniul Relaţii de Muncă, au fost efectuate 100 controale la un număr de 100 angajatori, verificându-se totodată și cazurile de muncă nedeclarată.

Au fost constatate 85 deficienţe, pentru care au fost dispuse 85 de măsuri şi au fost aplicate 6 sancţiuni contravenționale , din care 1 avertisment și 5 amenzi în valoare de 95.000 lei.

În domeniul Securitate şi Sănătate în Muncă, au fost efectuate controale la un număr de 66 agenţi economici, au fost constatate 99  neconformităţi şi au fost dispuse 110 de măsuri, fiind aplicate trei amenzi în valoare de 19.000 de lei și 96 avertismente;

În perioada amintită au fost înregistrate 5 persoane accidentate în accidente de muncă, cu incapacitate temporară de muncă.

Cele mai des întalnite deficienţe în cadrul acţiunilor de control au fost: necomunicarea, de indată, a unui eveniment în care a fost implicat un lucrător angajat; neinformarea lucrătorilor despre riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională precum și măsurile de prevenire; lipsa modificărilor tehnice în utilizare pentru echipamente de muncă sub incidența ISCIR, neinstruirea lucrătorilor cu informații concrete privind modul corect de manipulare a maselor; neasigurarea verificării de către angajator a aplicării prevederilor legale SSM , inclusiv la utilizarea echipamentului individual de protecție; neinstruirea lucrătorilor la angajare; neasigurarea efectuării examenului medical la angajarea lucrătorilor şi a examenului medical periodic; lipsa evaluării riscurilor de accidentare şi de îmbolnavire profesională, precizează sursa citată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *