FOTO! Cămin cultural modern inaugurat într-o localitate din județul Botoșani. Investiția se ridică la 300.000 euro

Locuitorii satului Miron Costin din comuna Vlăsinești se bucură, de duminică, de un cămin cultural modernizat și dotat cu fonduri europene atrase prin intermediul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale în cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală.

Inaugurarea noului cămin cultural a fost făcută după sfințirea oficiată de un sobor de preoți printr-un program artistic bogat în elementele populare ale zonei, recitaluri susținute de grupul vocal „Gheorghe Mitoceanu”, Ansamblul Folcloric „Hora” Vlăsinești și îndrăgita interpretă de muzică populară Angelica Flutur.

La eveniment, pe lângă gazdele din Vlăsinești, au fost prezenți președintele Consiliului Județean Botoșani, Doina Federovici, senatorul Lucian Trufin, subprefectul Paula Berențan, primarul orașului Săveni, Relu Tîrzioru, primarul comunei Dângeni, Claudiu Ilaș, consilieri locali și oameni ai satului Miron Costin care au vrut să se bucure din prima zi de investiția făcută pentru ei!

”Noul cămin cultural va fi locul unde seniorii vor transfera moștenirea culturală către tânăra generație pentru a o duce mai departe, Botoșaniul se schimbă! Se lucrează în toate localitățile județului, iar faptul că autoritățile locale atrag bani în comunele lor nu poate decât să ne bucure, a declarat Doina Federovici. Investiția se ridică la 300.000 euro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *