Bizar! Un bărbat a pus un afiș pe ușă și a anunțat că s-a sinucis

Un bărbat a pus un afiș pe ușă și a anunțat că s-a sinucis. Nenorocirea a avut loc pe 10 noiembrie. Suceveanul a lipit pe ușa locuinței
sale un afiș prin care spunea că s-a sinucis și a lăsat ușa întredeschisă. Ajunsă la fața locului, polițiștii au pătruns în apartament pe ușa aflată
întredeschisă, iar în dormitor l-au identificat pe sucevean, ce avea trasă pe cap o pungă din material plastic, lipită în jurul gâtului, iar lângă el avea două butelii de gaz cu furtunele aferente, ce erau introduse în punga din jurul capului. Cele două butelii au fost ridicate în vederea continuării
cercetărilor.

Polițiștii ajunși la fața locului au oprit gazul din butelii, i-au scos acestuia punga de pe cap, iar la scurt timp echipajul medical ajuns la fața locului a constatat decesul, în urma manevrelor de resuscitare efectuate. A fost găsit un bilet prin care omul declara faptul că s-a sinucis din motive de singurătate, sărăcie și boală. Cadavrul a fost transportat la morga Spitalului Municipal Fălticeni. Polițiștii au demarat o anchetă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *