Percheziție la domiciliul unui botoșănean. Ce au găsit polițiștii în casa acestuia

Casa unui botoșănean a fost răscolită, joi, de polițiști. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, la data de 10 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară, la o persoană bănuită de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, din comuna Drăgușeni.

În urma probatoriului administrat de către polițiști s-a stabilit faptul că în data de 9 noiembrie 2022, botoșăneanul, de 53 ani, aflat sub influența băuturilor alcoolice și datorită unei stări conflictuale mai vechi cu doi consăteni, un bărbat de 46, respectiv 23 de ani, și-au provocat reciproc, leziuni și suferințe fizice folosind obiecte contondente.

În cadrul activităților desfășurate la locația vizata au fost identificate un număr de șase cartușe pentru arme de vânătoare calibrul 12 mm și două plase monofilament. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracțiunilor lovirea sau alte violențe, amenințare, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și deținerea plaselor monofilament”, a declarat Cosmin Horobeț, subinspector de poliție în cadrul IPJ Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *