Mihai Teja a plecat de la FC Botoșani. Era numit de patron cel mai fricos antrenor

foto gsp.ro

Mihai Teja și-a reziliat contractul cu FC Botoșani după ce nu a reușit să-l convingă pe patronul Valeriu Iftime că mai poate redresa echipa. Teja preluase gruparea moldoveană în urmă cu 6 luni și este al 11-lea antrenor schimbat în acest sezon de Superliga.

Până la pauză provocată de Campionatul Mondial, de moldoveni se va ocupa „secundul” Alin Bejan. Acesta ar urma să stea pe bancă la partida din campionat cu Hermannstadt, de luni.

După 0-1 cu CS Mioveni în Cupa României, Teja declara marți că urmează să aibă o discuție cu Iftime. Miercuri cei doi s-au întâlnit și au decis să se despartă. Mihai Teja nu va primi salarii compensatorii, ci doar banii pe perioada în care a antrenat. În ultimele 11 etape, FC Botoșani a obținut o singură victorie în Superliga și una în Cupa României, din două partide.

Al 11-lea antrenor schimbat în acest sezon

Eu am încredere în Mihai, dar cred că nu mai are el dorința de a continua, din ce am discutat dimineață. Ultimele două rezultate cred că i-au pus și lui multe întrebări. L-am simțit că ar cam vrea să plece, ceva de genul.

I-am spus să aștepte până mâine după-amiază, când revin în Botoșani, să ne întâlnim, și vom vedea atunci ce se va întâmpla exact”, a precizat Iftime pentru gsp.ro, chiar îniante de demiterea tenhicianului.

Campion mondial la fricoșenie

Mihai Teja este al 11-lea antrenor înlocuit în Superliga după 17 etape. În sezonul trecut, 17 antrenori fuseseră deja schimbați până în acestă fază!

În urmă cu câteva etape, când FC Botoșani remizase cu Chindia, Valeriu Iftime își desființa antrenorul: „Pur si simplu cascadorii râsului. Nu putem să ne retragem în halul ăsta. L-am rugat pe Mihai (n.r. Mihai Teja), i-am zis ‘Joacă fotbal, nu se întâmplă nimic’. Fotbalul e făcut pentru spectacol. Trebuie să ținem mingea, să avem posesia, asta vreau. Dacă ar fi o măsura a fricoșeniei, Mihai Teja era campion mondial.

Eu am vorbit cu el și i-am spus să joace fotbal, să facă posesie, să avem 10 pase legate. Nu e vorba că nu are jucători. El trebuie să antreneze astea. Impardonabil să joci cu atâta frică. Mai bine retrogradez decât să joc așa. Nu-mi trebuie fotbal să văd cum mă chinuie Târgoviște. O frică nebună și cu Mioveni… Mihai e deștept, dar are o problemă cu frica”, informeaza adevarul.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *