Tânăr din Botoșani înjunghiat pentru că i-a făcut avansuri unei fete. Atacatorul a vrut să o „scape” pe tânără de flirturile botoșăneanului

Tânărul din Botoșani, care a fost înjunghiat la ieșirea dintr-un club din Iași, luna trecută, a fost rănit pentru că i-a făcut avansuri unei fete. Agresorul, un tânăr din Vaslui, s-ar fi certat cu botoșăneanul pe motiv că nu o lasă în pace pe o prietenă a sa.  Când i-a spus tânărului de 29 de ani să nu-i mai facă avansuri fetei, acesta l-ar fi înjurat, fiind și sub influența băuturilor alcoolice.

Botoşăneanul de 29 de ani, student în Iaşi, a ajuns în stare gravă la spital, după ce a fost înjunghiat de un alt bărbat cu care s-a luat la ceartă. După ce s-au distrat bine într-un club din zona Tudor Vladimirescu, sub influența băuturilor alcoolice, cei doi s-au luat la ceartă.

La un moment dat, victima a ieșit din club, însă a fost urmărită de agresor până în spatele căminului T13. Acolo, botoşăneanul a fost atacat cu un cuțit, fiind lovit în zona piciorului și în spate. Ulterior, agresorul s-a făcut nevăzut, acesta nefiind cunoscut de victimă. Tânărul de 29 de ani a fost transportat la spital, unde a primit îngrijiri medicale. Pacientul a ajuns la spital cu plăgi multiple înjunghiate.

„Pacientul în vârstă de 29 ani, M. R., din Botoșani a fost găsit în Tudor Vladimirescu de o ambulanță tip C, după o agresiune fizică, cu plăgi multiple înjunghiate, plagă omoplat stâng de 3 cm plagă 1/3 sup coapsa stângă reg post, plagă deget 3,4,5 mâna stângă, plagă superficială 1/3 inferior gamba stânga față ant., etilism acut. Hg 14 g/dl la sosire, acidotic, palid transpirat. Internare chirurgie generală, suturarea plăgilor, nepenetrantă”, a declarat atunci prof. dr. Diana Cimpoeșu, şefa UPU SMURD Iași.

Vasluianul își petrecuse mai mulți ani în străinătate și venise la Iași să se distreze. El este cercetat de polițiști.

One thought on “Tânăr din Botoșani înjunghiat pentru că i-a făcut avansuri unei fete. Atacatorul a vrut să o „scape” pe tânără de flirturile botoșăneanului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *