Până când va dura „canicula de toamnă”. Care sunt cauzele și efectele temperaturilor neobișnuit de ridicate

„Canicula de toamnă” va stăpâni România și în următoarele două săptămâni. În luna noiembrie s-au mai înregistrat zile călduroase, dar nu perioade așa de lungi cum am trăit în acest sezon.

Temperaturile ridicate afectează grav agricultura, pentru că plantele, copacii și insectele se pregătesc de primăvară, nu de iarnă.

Mai mulţi fermieri din sudul ţării, unde temperaturile din ultimele săptămâni au fost de peste 15 grade, sunt nevoiţi să îşi stropească plantele cu insecticide împotriva dăunătorilor care în mod normal dispăreau în această perioadă. Suprafaţa afectată de secetă a depăşit 1.057.000 de hectare. Principalele culturi de toamnă afectate de secetă sunt cele de grâu, orz, ovăz, secară şi rapiţă.

Andrecan Andreea, profesor de pomicultură la USAMV Cluj-Napoca: „Primul efect negativ ar fi că primăvara intră mai târziu în vegetație. Diferențele de temperatură zi-noapte sunt vitale, dacă avem flori acum, o temperatură noaptea de – 1,5 grade omoară florile. În cazul care vom avea două anotimpuri, vom avea două înfloriri, iar dezavantajele vor fi multiple. Nu vom mai vorbi de aceeași producție. O să ne fie afectată ambele producții.”

Iar prognoza Administraţiei Naţionale de Meteorologie arată că abia spre sfârşitul lunii vom avea temperaturi normale pentru această perioadă.

ANM: „O astfel de înregistrare într-o zi e un lucru, dar o perioadă atât de lungă în care să ai permanent temperaturi peste medie să ajungă la pragul zilei de vară e mai puţin obişnuit. Faptul că se repetă în ultimii ani aceste episoade ne demonstrează că încălzirea globală se accelerează, e clar o legătură cu această schimbare climatică.”

Canicula de toamnă prelungeşte şi perioada alergiilor, pentru că plantele care provoacă alergii severe nu au dispărut încă.

Dr. Brânduşa Petrutescu, medic alergolog: „Cea mai frecventă alergie în România e la polenul de graminee, gramineele care alcătuiesc gazonul, mulţi au gazonul în curte, îl tund un timp şi reînfloreşte din cauza căldurii, nu a apărut bruma, nu le afectează şi ele pot să dezvolte din nou inflorescenţe ca nişte mici spice şi produc polen, polenul reapare în aer, un pacient care în mod normal avea simptome în mai, iunie, iulie maxim poate să mai redezvolte simptome în această perioadă.”

Un raport al Organizației Meteorologice Mondiale arată că ultimii opt ani au fost cei mai calzi înregistrați vreodată, potrivit Stirile ProTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *