Fermier din Botoșani obligat să restituie statului o subvenție de peste 1,6 milioane de lei încasată ilegal

Un fermier din Botoșani a fost obligat să restituie statului o subvenție de peste 1,6 milioane de lei încasată ilegal de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură. Este vorba de Ionel Aiftodoaie, care, în luna ianuarie 2020, a fost trimis în judecată de procurorii din Suceava ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru săvârșirea infracțiunii de folosire sau prezentare cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, în formă continuată.

Acesta, în calitate de președinte la Cooperativa Agricolă “Zomina Ferm” din Săveni, a depus, în perioada 2010 – 2019, la APIA mai multe documente false (centralizatoare de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, formularul III.1, etc.), pentru obținerea în mod nelegal de subvenții pe suprafață pentru terenurile cu destinația pășune situate pe raza orașului Săveni.

Prin aceste demersuri, Aiftodoaie ar fi obținut pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 1.660.501 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză.

Pentru fapta sa, botoșăneanul a primit o pedeapsă trei ani de închisoare sub supraveghere, însă a fost obligat să restituie, în solidar cu cooperativa pe care a condus-o, banii încasați ilegal.

Totodată, acesta va trebui să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, constând în activităţi edilitar gospodăreşti în cadrul Primăriei Săveni sau în cadrul Muzeului de Arheologie Săveni.

Hotărârea Tribunalului Botoșani, care a fost pronunțată luni, nu este definitivă.

Firma din Botoșani cu profit de 4 milioane de euro obținut anul trecut. Top 100 cele mai profitabile companii din județ

Solutia pe scurt:

Condamnă pe inculpatul Aiftodoaie Ionel, la pedeapsa de 3 ani închisoare şi 2 ani interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b Cod penal, pentru săvârşirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal. În baza art. 91 şi 92 Cod penal suspendă sub supraveghere executarea pedepsei pentru o durată de 2 ani, calculată de la data rămânerii definitive a prezentei. În baza art. 93 alin. 1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere inculpatul va respecta următoarele măsuri de supraveghere: a)să se prezinte la Serviciul de probaţiune Botoşani, la datele fixate de acesta; b)să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; c)să anunţe Serviciului de probaţiune Botoşani, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; d)să comunice Serviciului de probaţiune Botoşani schimbarea locului de muncă; e)să comunice Serviciului de probaţiune Botoşani informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În baza art. 93 alin. 2 Cod penal, impune inculpatului obligaţia de a frecventa unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de către Serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţii din comunitate. În baza art. 93 alin. 3 şi 4 Cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile, constând în activităţi edilitar gospodăreşti în cadrul Primăriei Săveni sau în cadrul Muzeului de Arheologie Săveni, jud. Botoşani. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 alin. 1, 4, 5 şi 6 Cod penal, privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Condamnă pe inculpata Cooperativa Agricolă Zomina Ferm Săveni cu la pedeapsa de 40.000 lei amendă penală (200 zile amendă x 200 lei), pentru săvârşirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, în formă continuată, prev. de art. 181 alin.1 din Legea nr. 78/2000, cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod penal. Aplică inculpatei pedeapsa complementară a suspendării activităţii pe o durată de 2 ani, prev. de art. 136 alin. 3 lit. b Cod penal. Obligă pe inculpaţi să plătească părţii civile Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură suma de 1.660.500,86 lei, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile calculate de la data efectuării fiecărei plăţi până la data achitării efective. Menţine măsurile asigurătorii dispuse în dosarul penal nr. 130/P/2018 al Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Suceava prin ordonanţele nr. 130/P/2018 din 27 septembrie 2019, prin care s-a instituit sechestrul până la concuren?a sumei de 1.660.500,86 lei, asupra următoarelor bunuri aflate în proprietatea inculpatului Aiftodoaie Ionel: – Dispune desfiinţarea următoarelor înscrisuri false: 1. declara?ia de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, din data de 17 mai 2010 (Anexa nr. 32), împreună cu listele crescătorilor de animale asocia?i în vederea constituirii Cooperativei Agricole ZOMINA FERM (filele 62-76, dosar subven?ie campania 2010, vol. III, dosar urmărire penală); 2. formularul III.1. – Angajamente ?i Declara?ii din data de 17 mai 2010 (fila 87, dosar subven?ie campania 2010, vol. III, dosar urmărire penală); 3. declara?iile de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, înregistrate la APIA – CJ Boto?ani sub nr. 179 din data de 12 mai 2011 (Anexa nr. 13) – (filele 44-101, dosar subven?ie campania 2011, vol. III, dosar urmărire penală); 4. formularul III.1. – Angajamente ?i Declara?ii din data de 06 mai 2011 (fila 106, dosar subven?ie campania 2011, vol. III, dosar urmărire penală); 5. declara?ia de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, din data de 21 aprilie 2012 (Anexa nr. 32), împreună cu tabelele con?inând numele ?i semnăturile fermierilor (filele 46-53, dosar subven?ie campania 2012, vol. III, dosar urmărire penală); 6. formularul III.1. – Angajamente ?i Declara?ii din data de 05 iunie 2012 (filele 1, 2, dosar subven?ie campania 2012, vol. III, dosar urmărire penală); 7. declara?ia de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, din data de 29 aprilie 2013 (Anexa nr. 13), împreună cu tabelele con?inând numele ?i semnăturile fermierilor (filele 35-41, dosar subven?ie campania 2013, vol. III, dosar urmărire penală); 8. formularul III.1. – Angajamente ?i Declara?ii din data de 29 aprilie 2013 (filele 1, 2, dosar subven?ie campania 2013, vol. III, dosar urmărire penală); 9. declara?iile de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, din data de 17 aprilie 2014 (Anexa nr. 4), împreună cu tabelele con?inând numele ?i semnăturile fermierilor (filele 56-75, dosar subven?ie campania 2014, vol. III, dosar urmărire penală); 10. formularul III.1. – Angajamente ?i Declara?ii din data de 17 aprilie 2014 (filele 2, 3, dosar subven?ie campania 2014, vol. III, dosar urmărire penală); 11. centralizatoarele de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, din data de 10 iulie 2015 (Anexa nr. 2) – filele 167-176, dosar subven?ie campania 2015, vol. III, dosar urmărire penală); 12. formularul V.1. – Angajamente ?i Declara?ii din data de 10 iulie 2015 (filele 186, 187, dosar subven?ie campania 2010, vol. III, dosar urmărire penală); 13. centralizatoarele de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, din data de 22 iunie 2016 (Anexa nr. 2) – fila 73-87, dosar subven?ie campania 2016, vol. III, dosar urmărire penală; 14. formularul V.1. – Angajamente ?i Declara?ii din data de 23 iunie 2016 (filele 7, 8, dosar subven?ie campania 2016, vol. III, dosar urmărire penală); 15. centralizatoarele de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, nedatate (Anexa nr. 2) – filele 19-72, dosar subven?ie campania 2017, vol. III, dosar urmărire penală); 16. formularul V.1. – Angajamente ?i Declara?ii din data de 02 mai 2017 (filele 8, 9, dosar subven?ie campania 2017, vol. III, dosar urmărire penală); 17. centralizatoarele de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, din data de 02 mai 2018 (Anexa nr. 2)- (fila 125-120, dosar subven?ie campania 2018, vol. III, dosar urmărire penală); 18. înscrisul intitulat „membri afilia?i 2018 fără drept de preten?ie la subven?ie” – (fila 57 din Registrul ?edin?elor adunării generale ZOMINA FERM Săveni, Anexa nr. 3 la dosar urmărire penală); 19. formularul V.1. – Angajamente ?i Declara?ii din data de 02 mai 2018 (fila 153, dosar subven?ie campania 2018, vol. III, dosar urmărire penală); 20. centralizatoarele de împuternicire pentru depunerea cererii unice de plată, din data de 16 aprilie 2019 (Anexa nr. 31)- (filele 79-85, dosar subven?ie campania 2019, vol. III, dosar urmărire penală); 21. înscrisul intitulat „membri afilia?i 2019 fără drept de preten?ie la subven?ie” (aflat în copie la fila 86, dosar subven?ie campania 2019, vol. III, dosar urmărire penală, originalul nefiind identificat); 22. formularul V.1. – Angajamente ?i Declara?ii din data de 16 aprilie 2019 (fila 114, dosar subven?ie campania 2019, vol. III, dosar urmărire penală). Obligă pe fiecare dintre inculpaţi să plătească statului câte 800 lei cu titlu de cheltuieli judiciare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 7 noiembrie 2022.
Document: Hotarâre  199/2022  07.11.2022

One thought on “Fermier din Botoșani obligat să restituie statului o subvenție de peste 1,6 milioane de lei încasată ilegal

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *