Noi vouchere pentru români! Marcel Boloș: ”Sunt trei tipuri de măsuri ce urmează a fi implementate!”

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat că românii care se află într-o situație vulnerabilă ar putea beneficia de noi vouchere.

Ajutoarele ar putea fi folosite atât pentru plata facturilor, cât și pentru achiziționarea aparatelor electrocasnice cu un consum mai mic de energie.

Este vorba despre vouchere care s-ar putea aloca din două în două luni, cu o valoare de 250 de lei. Beneficiarii ar urma să fie românii cu venituri mai mici de 1.000 de lei pe lună, iar fondurile necesare pentru acoperirea cheltuielilor cu aceste vouchere ar urma să vină de la UE.

„Așteptăm forma finală a Regulamentului CE, iar noi, în paralel aceste măsuri le vom discuta la nivelul Guvernului și a Coaliției – pentru a decide forma în care vor fi implementate”, a spus Boloș, potrivit România TV.

Pentru consumatorii vulnerabili, sumele vor acoperi și prețul energiei electrice și pe cel al gazelor naturale, însă ministrul Marcel Boloș a spus că „va trebui să fim foarte atenți asupra modului în care ne raportăm – ca modalitate de acordare.” Iar în varianta în care s-ar acorda vouchere, acestea se vor acorda pe atâtea luni din sezonul rece „în funcție de câți beneficiari estimăm că avem”, a declarat ministrul Marcel Boloș.

Potrivit ministrului, beneficiarii ar trebui să fie persoanele vulnerabile.

”Noi ne referim la grupuri vulnerabile. Problema acestui sprijin în perioada aceasta de criză energetică o punem pentru beneficiarii – persoane sau gospodării vulnerabile. Înțelesul pe care l-am avut până acum este că: tot ce este sub nivelul pensiei minime sociale de 1.000 de lei”, a mai ținut să precizeze oficialul guvernamental.

„În cadrul conferinței de presă de ieri, la nivelul Comisiei Europene, s-au prezentat noile măsuri care urmează a fi adiționale la capitolul Repower EU, cel pe care, în prezent, îl avem în discuții cu reprezentanții Comisiei Europene. Aceste măsuri sunt gândite din Politica de Coeziune pentru perioada de programare 2014 – 2020 – sunt în limita a 10% din bugetul alocat fiecărui stat membru, respectiv 2,4 miliarde euro, cât reprezintă cei 10% în momentul de față pentru Politica de Coeziune pentru perioada de programare 2014 – 2020.

De asemenea, așa cum s-a prezentat de către Comisie, sunt trei tipuri de măsuri ce urmează a fi implementate de statele membre, şi anume: sprijin pentru gospodăriile vulnerabile în perioada de criză energetică. Fac mențiunea că acest sprijin, în momentul de față, poate să îmbrace forma atât a compensării unei părți din prețul plafonat la energie, dar şi forma unor vouchere, care pot fi acordate acestor gospodării considerate vulnerabile în spiritul regulamentelor Comisiei Europene”, a afirmat Marcel Boloş, noteaza antena3.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *