Legea dependenților de jocuri de noroc a fost adoptată. Sprijinul pe care îl primesc jucătorii înrăiți

O nouă lege, adoptată de Parlament, le dă ocazia celor împătimiți de jocurile de noroc să scape de viciu. Practic, dacă îşi declară dependenţa, ei vor apărea într-un registru pe care trebuie să-l ţină administratorii sălilor de jocuri. Aceştia din urmă vor fi obligaţi să nu-i mai primească. Fiecare operator va trebui să păstreze timp de 5 ani baza de date.

În România există 285 de operatori de jocuri de noroc, care au în total circa 70.000 de aparate. Acestă industrie contează enorm în economia României, cu o cifră de afaceri estimată la aproximativ două miliarde de euro.

n 2019, număra peste 42.000 de angajați. În pandemie, au luat avânt și jocurile de noroc online. Un bărbat din patru a jucat cel puțin o dată, în ultimul an, arată un studiu pe această temă. Cei mai mulţi se distrează, însă unii devin dependenți, pierd mulți bani, și își ruinează viața.

Augustin Viziru: „Jocurile nu te ajută, o să ajungi vai de capul tău. Creierul ţi-l faci praf! Am jucat foarte mulți bani.”

Cei care realizează că au o problemă și simt că nu au suficientă voință să renunțe singuri, pot cere chiar ei să nu mai fie primiți în sălile de joc. Operatorii sunt obligați să-i treacă într-o bază de date electronică.

Legea nu ar rezolva însă problema de fond

Florin Roman, inițiatorul legii: „Principiul este cel european: în momentul în care îți declari dependența de jocuri de noroc, ești trecut în acest registru. Practic, din acel moment, operatorii sunt obligați să îți interzică accesul în sala de jocuri de noroc.”

Dr. Cristian Andrei, terapeut: „Când persoana a pierdut sume copleșitor de mari la jocuri de noroc, își dă seama că nu se mai poate așa, atinge un prag.”

Asociația Joc Responsabil susține însă că legea nu va rezolva problema.

Liviu Popovici, Președinte Asociația Joc Responsabil: „Să vină către niște psihologi, care lucrează în baza unui standard, inclusiv de confidențialitate”.

În cadrul Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc există un serviciu care ar trebui să se ocupe de prevenirea dependenţei și protecţia tinerilor față de această tentație. Are zece posturi, dar numai cinci sunt ocupate.

Lilia Marin, director general direcția Generală de Management, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc: „Responsabilitatea creării acestor baze de date revine operatorilor, de a avea instrumentul electronic necesar pentru crearea acestei baze de date”

În baza de date electronică, care trebuie păstrată timp de cinci ani, vor apărea și persoanele indezirabile – adică acei clienți care au provocat daune sălilor de joc. Tot aici, pot fi înscriși și minorii cărora părinții le interzic această activitate. Legea merge la promulgare și va avea nevoie de norme metodologice, pentru a fi aplicată, informeaza Stirile ProTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *