FOTO! Polițiștii Biroului Siguranța Școlară au desfășurat activități de educație rutieră și prevenire a bullying-ului în mai multe școli din județul Botoșani

În această săptămână, 28 octombrie – 04 noiembrie, polițiștii Biroului Siguranța Școlară, împreună cu polițiștii rutieri au desfășurat activități de educație rutieră și prevenire a bullying-ului și a consumului de droguri, cu elevii școlilor gimnaziale din localitățile Darabani, Săveni, Cristești, Corni și Roma, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani.

Copiilor prezenți la activități li s-a explicat că agresivitatea de tip bullying nu înseamnă exclusiv acte de violență verbală sau fizică, ci este o manifestare repetitivă, de durată, care poate genera consecințe dintre cele mai grave pentru victime, de la dorința de a nu mai frecventa școala, refuzul de a socializa, până la afecțiuni psihice sau fizice.

Totodată, polițiștii le-au vorbit elevilor despre efectele dăunătoare ale consumului de droguri sau a altor substanțe interzise, asupra sănătății fizice și mentale, respectiv despre răspunderea penală asociată consumului.

Cu ajutorul laboratorului mobil de educație rutieră, copiii au fost învățați care sunt regulile de circulație și cum să circule în siguranță, precizează IPJ Botoșani.

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *