Botoșăneanul care a încercat să omoare în bătaie un bărbat, dus în pușcărie. Ionuț va sta ani buni după gratii

Botoșăneanul de 32 de ani, care a încercat să omoare în bătaie un bărbat, a fost dus, marți, în pușcărie. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului Județean de Poliție Botoșani, la data de 1 noiembrie 2022, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au reușit identificarea unui tânăr, de 32 de ani, din comuna Bălușeni, pe numele căruia era emis, de către Tribunalul Botoșani, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea.

Acesta a fost condamnat la 6 ani și 5 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor. Tânărul a fost identificat pe raza localității Bălușeni, fiind reținut și ulterior, escortat către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării.

Un bărbat din Botoșani a stat o lună și jumătate în spital după o bătaie

Ionuț Dascălu a fost condamnat, definitiv, de Curtea de Apel Suceava la șase ani de închisoare. Instanța din Suceava a luat o decizie similară cu cea a Tribunalului Botoșani, care s-a pronunțat în acest caz pe 17 februarie.

Pe 20 iulie 2018, pe fondul unui conflict spontan, Ionuț Dascălu a lovit victima cu pumnii şi picioarele în zona capului, cauzându-i leziuni pentru vindecarea cărora botoșăneanul a necesitat 45-50 zile de îngrijiri medicale.

Solutia pe scurt:

În baza art. 421 pct. 2 lit. a) Cod procedură penală, admite apelul declarat de inculpatul Dascălu Ionuţ împotriva sentinţei penale nr. 20 din data de 17.02.2022 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2487/40/2020. Desființează, în parte, sentința penală nr. 20 din data de 17.02.2022 pronunţată de Tribunalul Botoşani în dosarul nr. 2487/40/2020 și în rejudecare: În baza art. 72 alin. 1 Cod penal, scade din pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului apelant Dascălu Ionuț durata reținerii de 24 ore, dispusă prin ordonanța din 21.07.2018, de la 21.07.2018, ora 02.20, până la 22.07.2018, ora 02.20. Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate care nu sunt contrare prezentei decizii. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Pronunţată azi, 01.11.2022, prin punerea deciziei la dispoziţia părților şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, conform art. 405 alin. 1 Cod procedură penală.
Document: Hotarâre  1056/2022  01.11.2022

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *