Bărbat din Botoșani, reținut de polițiști pentru că își agresa părinții. A încălcat ordinul de protecție

Un bărbat din Botoșani a fost reținut de polițiști pentru încălcarea ordinului de protecție, după ce și-a agresat părinții. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 42 de ani, din comuna Avrămeni, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

Din cercetări, a rezultat faptul că acesta, la data de 31 octombrie a.c., a fost depistat de polițiști în curtea părinților săi, față de care avea ordin de protecție pentru săvârșirea de infracțiuni de violență în familie și avea obligația de a păstra o distanță de 100 de metri față de aceștia.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *