FOTO Fostul premier Viorica Dăncilă, prezent la prima ședință a organizației județene a partidului NOI, la Botoșani. Câți botoșăneni s-au înscris în partid

Fostul premier Viorica Dăncilă a fost prezent, sâmbătă, la prima ședință a organizației județene a partidului NOI, la Botoșani. În cadrul ședinței s-au pus la punct o serie de măsuri organizatorice, dar s-au luat în discuție și proiectele pe care le are în vedere organizația politică atât la nivel local, cât și național.

Potrivit Vioricăi Dăncilă, partidul se adresează atât celor care nu au fost la vot la ultimele alegeri, dezamăgiți de întreaga clasă politică, care nu au făcut politică până acum, dar și celor care au făcut politică, dar nu se mai regăsesc în partidul pe care l-au ales.

Președintele organizației județene, Radu Țipișcă, a declarat că la ora actuală, la Botoșani sunt peste 300 de membri activi.

Avem două organizații municipale, două organizații orășenești și 14  organizații comunale în care activează peste 300 de membri activi și, bineînțeles, avem în discuții și mai ales foarte mulți simpatizanți, dar și oameni care vor să vină alături de noi, care nu au mai făcut politică”, a spus Țipișcă.

Potrivit acestuia, mai mulți „oameni surpriză” vor face parte din această formațiune politică, dintre care mulți oameni de afaceri.

„Purtăm discuții pe diferite direcții, fie ele economice, fie pe zonă de educație, de sănătate, cu specialiști din județ pe care îi dorim alături de noi”, a spus Țipișcă.

One thought on “FOTO Fostul premier Viorica Dăncilă, prezent la prima ședință a organizației județene a partidului NOI, la Botoșani. Câți botoșăneni s-au înscris în partid

  1. apreicez mai mult pe doamna DANCILA …mistocarii si-au batut joc de ea , noi alegatorii vom alege oamenii sinceri ! succes Viorica Dancila !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *