Trecerea la ora de iarnă 2022 se face în această lună. Ceasul se dă cu o oră înapoi

Trecerea la ora de iarnă 2022 se face în ultimul weekend din luna octombrie, adică în noaptea de 29 spre 30 octombrie 2021, sâmbătă spre duminică. Atunci, ceasul se dă cu o oră înapoi, iar ora 4:00 va deveni ora 3:00.

Astfel, ziua de 30 octombrie 2022 devine cea mai lungă zi a anului, cu 25 de ore.

Sistemul cu ora de vară/ora de iarnă a fost adoptat de țările europene în secolul trecut, pentru a economisi energie, mai ales în perioada războiului sau a crizelor de pe piața petrolului apărute în anii 1970. Introducerea orei de vară a avut ca scop creșterea numărului de ore în care oamenii beneficiază de lumina naturală a Soarelui și a fost extrem de avantajoasă pentru cei care lucrau pe vremuri în agricultură.

Medicii spun că avem nevoie de o perioadă cuprinsă între 1 și 2 săptămâni pentru a ne adapta la ora de iarnă.

Când a fost introdusă ora de iarnă în România

În România, ora de vară a fost introdusă pentru prima dată în 1932, între 22 mai şi 2 octombrie. Primii care au introdus ora de vară au fost germanii, începând din 1916 (între 30 aprilie şi 1 octombrie). Au urmat britanicii, care au introdus ora de vară tot în 1916 (între 21 mai şi 16 octombrie).

Alte ţări care au introdus ora de vară au fost: Belgia, Denemarca, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia şi Tasmania

Parlamentul European a decis în martie 2019 renunţarea la schimbarea orei, măsură care ar urma să intre în vigoare din 2021, decizia trebuind însă confirmată şi de Parlamentele naţionale.

De ce se schimbă ora

Scopul principal al schimbării orei și trecerea la „ora de vară” este ca oamenii să poată profita mai mult timp de lumina zilei.

Ideea datează de la finalul secolului XIX, când neozeelandezul George Vernon Hudson a prezentat o lucrare în care a propus ca ceasul să fie dat înainte cu două ore în luna martie și cu două ore înapoi în octombrie pentru ca oamenii să se bucure mai mult timp de lumina soarelui.

Reprezentanții Societății Americane de Psihologie din Philadelphia au apreciat lucrarea, însă ideea nu a fost pusă în practică.

În 1905 britanicul William Willett a prezentat o altă lucrare prin care le-a propus specialiștilor să dea ceasul înainte cu câte 20 de minute în fiecare duminică din aprilie și cu câte 20 de minute înapoi în fiecare duminică din septembrie.

Lucrarea lui William i-a atras atenția lui Robert Pearce, un membru al Parlamentului britanic, care în 1908 a depus un proiect de lege în acest sens. Regatul Unit a adoptat o lege privind schimbarea orei în 1916, la un an după decesul lui Willet, noteaza Stirile ProTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *