Și-a omorât prietenul! Un bărbat din Botoșani a fost condamnat pentru uciderea celui cu care stătea la masă

Un bărbat din Botoșani a fost condamnat, miercuri, la cinci ani de închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „loviri sau vătămări cauzatoare de moarte”, în baza unei sentințe a Curții de Apel Suceava. Este vorba de Vasile Lînă, în vârstă de 55 de ani, din localitatea Frumușica, cel care a săvârșit fapta în noaptea de 26 spre 27 decembrie 2021.

În a doua zi de Crăciun, în timp ce se afla acasă la el, botoșăneanul l-a bătut groaznic pe un consătean de-al său, care venise la el acasă și împreună cu care consumase o cantitate importantă de băuturi alcoolice. Victima a murit pe 28 decembrie într-un spital din Iași.

Sentința Curții de Apel Suceava este definitivă. Ea confirmă o sentință dată în luna septembrie de Tribunalul Botoșani, care l-a condamnat pe Vasile Lînă la cinci ani de închisoare. Botoșăneanul nu a fost de acord cu pedeapsa și a făcut apel, însă acesta a fost respins ca nefondat.

Solutia pe scurt:

În temeiul art. 421 pct. 1 lit. b Cod de procedură penală respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Lînă Vasile împotriva sentinţei penale nr. 139 din 13.09.2022 pronunțată de Tribunalul Botoşani. În temeiul art. 422 Cod de procedură penală rap.la art. 72 alin. 1 Cod penal deduce, în continuare, din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada arestării preventive de la data de 13.09.2022 la zi. În temeiul art. 275 alin. 2 Cod de procedură penală obligă apelantul inculpat Lînă Vasile să plătească statului suma de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare din apel. În temeiul art. 275 alin. 6 Codul de procedură penală, onorariul în cuantum de 942 lei, pentru avocat Cornea Gheorghe, desemnat apărător din oficiu pentru apelantul inculpat, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava şi rămâne în sarcina statului. Definitivă. Pronun?ată prin punerea hotărârii la dispozi?ia păr?ilor, a persoanelor vătămate și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 19 octombrie 2022.
Document: Hotarâre  996/2022  19.10.2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *