Noi vouchere pentru românii care nu pot plăti facturile la energie şi gaze. Anunţul ministrului Fondurilor Europene

Ministrul Investițiilor şi Fondurilor Europene a anunţat că se pregătește un nou set de vouchere pentru a sprijinii românii cu facturile la energie şi gaze. Iată în ce condiţii se acordă voucherele de rezilienţă socială.

Mai exact, potrivit ministrului Investițiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, este vorba despre fonduri europene acordate prin „vouchere de reziliență socială” prin care românii pot face modernizări în locuințe, atât de necesare în această criză energetică. Iată cine sunt beneficiarii şi ce condiţii sunt necesare.

„Într-adevăr, discutăm despre acest sprijin pe care încercăm să-l asigurăm din fonduri europene pentru familii aflate în situații de privare materială și financiară, dar și pentru persoanele singure aflate în stare de dificultate.

Acest tip de intervenție pentru repararea locuinței și pentru asigurarea condițiilor de locuire este gândită pentru a sprijini păturile sociale care au nevoie de acest lucru.

Vouchere de reziliență socială – Ce sume sunt alocate

Și componenta de sprijin pentru repararea locuinței este însoțită de voucherul de reziliență socială, în cadrul căruia echipamente electrocasnice, precum mașină de spălat sau mașină de gătit pot fi schimbate, dar pot fi în același timp achiziționate electrocasnice atunci când aceste familii nu au aceste dotări în locuințe.

4.000 de lei este limita maximă pentru ceea ce înseamnă voucherul de locuire și pentru repararea locuinței. De asemenea, 4.000 de lei este pentru ceea ce înseamnă aparatele electrocasnice. Deci sunt 2 vouchere cu valori separate.

Vouchere de reziliență socială – Cine sunt beneficiarii

Beneficiarii sunt persoane și familii aflate în situație de deprivare materială și financiară, adică cu o situație financiară și materială precară.

Discuțiile pe care le avem în acest moment cu Comisia Europeană sunt în limita plafonului pentru pensie socială, respectiv 1.000 de lei de această dată și așteptăm să definitivăm acest negocieri cu Comisia Europeană ca să putem comunica oficial.

N-aș vrea să dau o dată fixă, pentru că există un orizont de așteptări din partea multor oameni și este un voucher destul de așteptat pentru cei care sunt în astfel de situații. Încercăm să definitivăm negocierile cu Comisia Europeană, să avem programul operațional aprobat.

Vouchere de reziliență socială – Cum vor fi livrate

Cert este că noi aceste vouchere le derulăm prin intermediul centrelor comunitare care urmează a fi funcționale la nivelul autorităților locale din mediul rural.

Sunt peste 2.200 de astfel de centre, iar populația beneficiară sau numărul de beneficiari pe care îi avem luați în considerare este de 220.000.

Practic, aceștia sunt numărul de beneficiari estimați. Valoarea bugetului alocat este de 600 de milioane de euro însă pachetul de servicii pe care noi îl asigurăm este unul integrat, atât pentru servicii de reintegrare socială, cât și componenta de voucher de reziliență socială și cel de reparare a locuințelor, pe locuințelor pe care l-am menționat.

Este un element de noutate și pentru noi și încercăm prin această modalitate de vouchere integrate să sprijinim pe cei care sunt nevoi și să-i putem ajuta.

Vouchere de reziliență socială – Cine va efectua controalele

Centrele comunitare care vor fi gestionate de către primării și de către autoritățile locale au aceeași procedură.

Noi vrem să acoperim o gamă cât mai largă de beneficiari pe care îi avem în vedere și, desigur, în funcție de cum vor evolua aceste proiecte pilot, suntem dispuși ca să creștem bugetul.

Este un proiect care este gândit competitiv și vrem ca proiectele pe care le vom finanța să fie de calitate și să poată să asigure, cum am spus, aceste condiții de locuire și de calitatea vieții.

Centrele comunitare care au pe lângă primării asistent medical, asistenți social, asistenți educațional, vor fi cele care vor avea în grijă ca aceste vouchere să fie folosite cu destinația pentru care au fost acordate”, a explicat ministrul Investițiilor şi Fondurilor Europene, Marcel Boloş, în emisiunea Decisiv de la Antena 3 CNN. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *