Aparatură medicală performantă pentru Spitalul Dorohoi

Mortalitatea infantilă rămâne un capitol sumbru pentru România, însă o treime dintre aceste decese pot fi prevenite prin dezvoltarea de programe de suport pentru mame și copii, precum și prin dotarea maternităților și secțiilor de nou-născuți cu echipamente medicale performante.

Tocmai de aceea, Salvați Copiii a demarat proiectul „Împreună din prima zi” , prin care au fost evidențiate solicitările maternităților de grad 1 și grad 2, maternități care trebuie să fie dotate pentru a putea oferi asistență de urgență pentru  nou-născuți. De multe ori, medicii maternităților de grad 2 sunt nevoiți să acorde asistență pentru prematurii mici până la realizarea transferului la o maternitate de grad 3. În aceste cazuri trebuie să ofere asistență medicală de urgență și trebuie să aibă la dispoziție echipamentele medicale performante pentru desfășurarea actului medical.

În cadrul proiectului vor ajunge echipamente medicale la mai multe spitale din țară, inclusiv în județul Botoșani, la Spitalul Dorohoi.

Din anul 2010, Organizația Salvați Copiii a dotat 105 unități medicale (secții de neonatologie, terapie intensivă neonatală, secții de pediatrie și Obstetrică-Ginecologie) din toate județele țării, cu peste 1.020 de echipamente vitale, investind peste 8.500.000 de euro. Până la sfârșitul anului 2022, Salvați Copiii va dota cel puțin 55 de unități medicale cu echipamente performante, asigurând supraviețuirea și tratamentul adecvat pentru cel puțin 30.000 de copii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *