Botoșăneanul care cultiva ilegal cannabis, arestat preventiv. Locuințele acestuia au fost percheziționate

Botoșăneanul care cultiva ilegal cannabis a fost arestat preventiv, în baza unui mandat emis, vineri, de magistrații de la Tribunalul Botoșani. Aceștia au admis propunerea procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Botoșani de arestare a bărbatului de 33 de ani cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Potrivit anchetatorilor, pe parcursul anului 2022, suspectul a înfiinţat și întreținut, într-o zonă extravilană din județul Botoșani, o cultură de canabis, în vederea comercializării. Cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la locuința suspectului au fost descoperite 100 grame cannabis (inflorescențe) și echipamente de uscare a plantelor.

De asemenea, în apropierea locuinței au fost descoperite și ridicate în vederea indisponibilizării un număr de 43 plante de cannabis, în cantitate de aproximativ 45 de kilograme. Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul S.C.C.O. Botoșani.

„Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității  Organizate  Botoșani, împreună cu procurorii din cadrul D.I.I.C.O.T., au pus în  executare, joi, două mandate de percheziție domiciliară, la două locații din județul Botoșani, folosite de către persoana bănuită de comiterea faptei.  În urma activităților desfășurate, la locațiile vizate, au fost descoperite și ridicate, în vederea continuării cercetărilor, un borcan de 1,7 kilograme care ar fi conţinut substanţe vegetale (muguri) cu miros specific plantei de cannabis, un borcan care ar fi conţinut substanţe vegetale (muguri) asemănătoare ca aspect și miros plantei de cannabis, 40 de ramuri, ce ar fi conţinut masă vegetală verde (muguri) cu miros specific plantei de cannabis, 120 ramuri cu inflorescenţă provenite de la 4 plante recoltate anterior. De asemenea, au fost descoperite plante asemănătoare ca aspect și miros plantei de cannabis, 43 de plante de cannabis, aflate în diferite stadii de dezvoltare, precum și 4 ghivece conţinând plante asemănătoare ca aspect și miros plantei de cannabis, în diferite stadii de dezvoltare, în cantitate de aproximativ 45 de kilograme de masă vegetală verde”, au transmis reprezentanții Poliției.

Solutia pe scurt:

Admite propunerea DIICOT – Biroul Teritorial Botoşani formulată în dosarul penal nr. 79 D/P/2022. În temeiul art.226 Cod procedură penală raportat la art.202, art.223 alin. 2 din Codul de procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului Zaharia Petruță- Cristinel, reţinut în Centrul de reţinere şi arestare preventivă Botoşani, cercetat pentru săvârșirea infracţiunii de trafic de droguri de risc prev. de art. 2 alin.1 din Legea nr.143/2000 în modalitatea cultivării și deținerii, pe o durată de 30 de zile, respectiv de la data de 14 octombrie 2022 până pe data de 12 noiembrie 2022 inclusiv. În temeiul art.230 din Codul de procedură penală dispune emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului Zaharia Petruță- Cristinel. În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu din data de 14 octombrie 2022, ora 14:10.
Document: Încheiere – măsuri preventive (faza de UP)  47/2022  14.10.2022

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *