FOTO BMW din Botoșani distrus într-un accident rutier. Patru persoane au fost rănite

Un BMW din Botoșani a fost distrus într-un accident rutier care a avut loc vineri, în zona Argestru din Vatra Dornei. Patru persoane au fost transportate la spital în urma accidentului în care a fost implicat un BMW cu numere de Botoșani și o autoutilitară. Din primele informații, șoferul autoturismului din Botoșani a pierdut controlul și a intrat pe sens opus.

Medicul Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Suceava, a precizat că la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava au fost aduși, de la Vatra Dornei, un bărbat în vârstă de 55 ani cu traumatism toracic important si plagă la nivelul gambei drepte (a rămas internat pe Secția de Chirurgie toracică), un tânăr în vârstă de 19 ani cu traumatism cranio cerebral nivel mediu si fractură de antebraț drept (a rămas internat în Secția de Neurochirurgie), o minoră de 15 ani cu traumatism cranio cerebral, otoragie dreaptă (nr. sângerare ureche) , contuzie cot stâng (internată pe Secția de ORL) și încă o tânără în vârstă de 17 ani cu traumatism cranio-facial si fractura braț stâng ( care a rămas internată pe Secția de chirurgie infantilă).

Polițiștii urmează să stabilească cu exactitate cum s-a produs accidentul.

One thought on “FOTO BMW din Botoșani distrus într-un accident rutier. Patru persoane au fost rănite

  1. posesorii astia de BNV chiar au tupeu nedescris…poate nu toti dar azi am consatatat ca 98 % sunt fara scupule se baga , depasesc fara control… politaii atentie la cazanele bnv …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *