FOTO! În ce stadiu sunt lucrările la Drumul Mănăstirilor. Președintele CJ Botoșani anunță când e gata lucrarea

Lucrările la Drumul Mănăstirilor se apropie de final, la această dată turnându-se stratul de uzură pe DJ 208H Vorona – Oneaga – Pădureni.

Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, susține că, în această săptămână, constructorul a turnat stratul de uzură pe sectorul Pădureni – Oneaga, până la intarea în pădure, iar de vineri se lucrează pe sectorul ce se întinde de la Mănăstirea Vorona până în apropierea Mănăstirii Sihăstria Voronei.

De asemenea, pe sectorul de mijloc se lucrează la hidraulica drumului, astfel încât, până la finele săptămânii viitoare, să se poată turna și aici stratul de uzură. Potrivit constructorului, Drumul Mănăstirilor va fi finalizat în această lună.

Drumul „Mănăstirilor” are o importanță foarte mare pentru județul Botoșani, fiind un vector de dezvoltare a turismului în zonă. În ciuda exploziei prețurilor la materialele de construcții, am făcut din modernizarea drumurilor județene o prioritate și căutăm soluții pentru fiecare sector de drum, indiferent de apartenența politică a primarilor, deoarece la Consiliul Județean nu acesta este aspectul care contează, ci doar angajamentul pe care l-am luat la începutul mandatului că vom dezvolta unitar tot județul. Ambiția noastră este ca, în cel mai scurt timp, să avem o infrastructură la nivelul celor mai dezvoltate județe și de aceea lucrăm pe drumuri din toate zonele județului”, a declarat Doina Federovici.

Drumul „Mănăstirilor”, DJ 208H Vorona – Oneaga – Pădureni, are o lungime de 12,7 kilometri. Modernizarea acestui sector de drum este un proiect al Consiliului Județean Botoșani, finanțat prin Programul Național de Dezvoltare Locală II și din bugetul județean. Valoarea actualizată a proiectului este de 35 de milioane de lei, dintre care Consiliul Județean va suporta opt milioane de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *