Cazul botoșăneanului omorât în bătaie în Spania. Fratele lui a murit imediat după. De la ce ar fi pornit totul

A murit de durere! Un bărbat din Botoșani a făcut infarct și a decedat după ce a aflat că fratele său, George Cojocaru, care locuia de peste două decenii în Spania, fusese bătut și se afla în comă, cu șanse minime de supraviețuire.

George Cojocaru plecase la muncă, în Spania, de 21 de ani

George Cojocaru, un român în vârstă de 43 de ani, originar din Dorohoi și stabilit de 21 de ani în Spania, în provincia Huelva, a murit la sfârșitul lunii august, după ce a fost adus la spital în stare gravă. Bărbatul fusese bătut cu bestialitate de către spaniolul Carlos Garrido Juárez, în vârstă de 47 de ani, în fața a mai multor martori.

Când a aflat că fratele său a fost bătut și se află în comă, cu șanse minime de supraviețuire, bărbatul care se afla în București a făcut infarct miocardic. Medicii nu i-au putut salva viața, iar la câteva zile a fost pronunțat decesul. La scurt timp după moartea sa, și George Cojocaru a murit, internat într-un spital din Huelva.

Marți, 27 septembrie, familia lui Cojocaru a cerut Tribunalului Provincial din Huelva să revoce eliberarea provizorie și să dispună intrarea în arest preventiv a lui Juárez, bărbatul care l-a agresat violent pe George Cojocaru și i-a provocat decesul.

Tribunalul Ayamonte a decis cercetarea în libertate a agresorului pe 2 august. Adică cu 21 de zile înainte de moartea lui George. Părinții lui George cer să li se facă dreptate și roagă autoritățile să trateze cazul cu seriozitate, nu doar ca pe o „altă moarte banală”.  

În cele două contestații depuse, înainte și după moartea fiului lor, George Cojocaru, părinții victimei, Emil și Eufrosina, au cerut Tribunalului Ayamonte să emită măsuri mai dure împotriva bărbatului care le-a ucis fiul.

Motivul de la care a pornit conflictul dintre român și spaniol

Motivul scandalului ar fi fost menajera care se ocupa de curățenie în casa lui George Cojocaru și care era iubita spaniolului care i-a curmat viața lui George.

Nu doar o dată spaniolul îl amenințase pe George că îi va veni de hac, deranjat fiind de atitudinea pe care o are față de femeie.

Sursa: Click.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *