Gala de kickboxing ajunge la Botoșani. Momentele artistice vor fi asigurate de Puya

Pe data de 21 octombrie 2022, Botoșani va fi gazda unei Gale de kickboxing ce se anunță a fi de excepție, transmite printr-un comunicat Primăria Botoșani.

Organizată de Colosseum Tournament, în parteneriat cu Primăria Municipiului Botoșani, Gala și-a propus să aducă în ring cei mai buni kickboxeri, momentele artistice urmând a fi asigurate de Puya.

Evenimentul prezentat astăzi în cadrul unei conferințe de presă, va avea loc la Sala Polivalentă „Elisabeta Lipă”. Pe lângă primarul Cosmin Andrei și Gabriel Georgescu, promotorul Turneului Colosseum, la conferință au participat și 5 sportivi, dintre care 2 campioni ai promoției Colosseum Tournament, Alexandru și Vasile Amariței.

Botoșani este pentru prima dată în fața unui meci de titlu mondial, în care Alexandru Amariței își dispută centura pe care o deține. Gala va fi transmisă în 80 de țări, pe 4 continente”, a precizat Gabriel Georgescu, promotorul Colosseum Tournament.

În deschiderea Galei va intra în ring un luptător botoșănean.

Sunt încântat că Botoșani a fost ales ca și gazda unei noi gale pentru că, așa cum chiar promotorul Colosseum Tournament a susținut, Botoșani susține sportul românesc, susține campionii României!”, a menționat primarul Cosmin Andrei.

Biletele vor fi disponibile în Botoșani în ziua Galei, la casieria Sălii Polivalente sau la Restaurant Society, începând de luni – 10.10.2022. Prețul unul bilet la tribună va fi de 50 de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *