Accident în județul Botoșani! Un tractor a acroșat mașina unei tinere, în timpul unei depășiri. Surpriza pe care au avut-o polițiștii

foto arhiva

Accident de circulație cu pagube materiale, miercuri. pe raza județului Botoșani. Un tânăr, de 23 de ani, din comuna Dimăcheni, în timp ce se deplasa cu un ansamblu de vehicule compus din tractor și agricol și remorcă tip cisternă, pe drumul public din comuna Dimăcheni, s-ar fi angajat în depășirea unui atelaj hipo, împrejurare în care ar fi acroșat un autoturism care se deplasa din sens opus, condus de o tânără, de 20 de ani, din aceeași localitate.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Din verificările efectuate de polițiști, s-a stabilit faptul că tânărul, de 23 de ani, avea o alcoolemie de 0,15 mg/l în aerul expirat, nu deține permis de conducere pentru categoria de vehicul pe care îl conducea, iar remorca acestuia nu era înmatriculată sau înregistrată.

”Totodată, tractorul nu avea poliță de asigurare obligatorie, motiv pentru care i-au fost reținute certificatul de înmatriculare și plăcuțele cu numărul de înmatriculare. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere fără permis și conducere a unui vehicul neînmatriculat”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *