Apelul sfâșietor al unui preot din Botoșani. „Chiar are nevoie de rugăciunile și ajutorul nostru”

Preotul botoșănean Teodor Ciurariu a lansat un apel umanitar pe rețelele de socializare pentru ajutorarea unui nepot de-al său, care a primit un diagnostic crunt. Paul Tănase are adenocarcinom la colon – gradul IV și metastaze hepatice, diagnosticul fiind pus de medici în urmă cu un an.

„A suferit imediat o intervenție chirurgicală și a început chimioterapia. În ciuda eforturilor echipei medicale și a tratamentelor la care a fost supus, starea de sănătate a lui Paul nu s-a ameliorat. I s-a recomandat să renunțe la un lob al ficatului, afectat de metastaze, printr-o intervenție chirurgicală la o clinică privată. Costurile se ridică la peste 13 mii de euro, sumă de care Paul Tănase nu dispune, însă noi îl putem ajuta”, spune preotul.

Paul Tănase a lucrat, înainte să se îmbolnăvească, la Biblioteca județeană „ Gheorghe Asachi” din Iași!

„Nu am postat niciodată astfel de anunțuri tocmai pentru a nu crea suspiciuni din partea prietenilor mei. Dar Tanase Paul chiar are nevoie de rugăciunile și ajutorul nostru. Haideți să-l ajutăm!”, este îndemnul părintelui.

Cei care vor să îl ajute pe Paul pot dona în conturile de mai jos:

– în LEI: RO15BRDE240SV25280772400
– în EURO: RO76BRDE240SV11617102400
– REVOLUT: RO72BREL0005515953060100
Pentru cei care doresc mai multe detalii, Paul Tănase poate fi contactat la numărul de telefon 0724208072.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *