Cum au reacționat instituțiile statului în cazul celor trei tineri din Botoșani care au sechestrat o fată de 22 de ani

Măsură controversată adoptată de autoritățile statului în cazul celor trei tineri din Botoșani care au sechestrat o fată de 22 de ani. Indivizii nu au fost arestați preventiv, așa cum ar fi fost firesc, în cazul unei fapte de gravitatea celei comise de ei, ci au fost lăsați în libertate. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoșani au dispus instituirea măsurii controlului judiciar față de cei trei.

Măsura a fost instituită pentru o perioadă de 60 de zile, tinerii botoșăneni fiind cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis, luni, o ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele a trei tineri, de 30, 19 și 20 de ani, din comuna Răchiți.

În urma probatoriului administrat, a reieșit faptul că la data de 3 octombrie 2022, în timp ce persoana vătămată, o tânără de 22 de ani, se afla într-un autoturism parcat pe drumul public, din comuna Bălușeni, împreună cu prietenul său, lângă aceștia a oprit un alt autoturism, în care se aflau cei trei tineri, bănuiți de comiterea faptei, care, prin folosirea forței fizice, ar fi scos-o pe tânără din mașina sa și ar fi pus-o în mașina acestora, împotriva voinței sale”, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al IPJ Botoșani.

Ulterior, unul dintrei cei trei tineri, împreună cu victima s-au deplasat cu autoturismul pe raza localității Bârnova, județul Iași, unde, în baza informațiilor oferite de polițiștii botoșăneni au fost identificați de polițiștii din județul Iași. În „operațiune” a fost implicat fostul iubit al tinerei de 22 de ani.

 

Uluitor! Tânără din Botoșani, scoasă cu forța de mai mulți indivizi dintr-o mașină parcată pe un drum. A fost băgată într-o altă mașină și dusă în județul vecin

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *