Se schimbă regulile pentru acordarea ajutorului social. Care sunt noile condiţii

Se schimbă regula de acordare a ajutorului social. Din 2024 beneficiarii vor trebui să demonstreze că fie urmează cursuri de calificare, fie sunt angajați sau sunt înscriși în sistemul educațional.Cei care nu își găsesc un loc de muncă și spun că nu reușesc asta, trebuie să intre în evidența agențiilor județene de ocupare a forței de muncă, trebuie să participe la cursuri de calificare sau recalificare, dar și să meargă la târguri de joburi dacă vor să primească în continuare acest ajutor minim.

În caz contrar, nu vor mai primi ajutorul social. Acordarea venitului minim de incluziune poate fi acordată doar celor care, în luna anterioară depunerii solicitării, au obținut un venit net pe membru de familie mai mic de 700 de lei.

Amintim că statul va acorda un venit minim doar persoanelor care se vor înscrie în evidențele Agenției de Ocupare a Forței de Muncă. De altfel, guvernul vrea să elimine noțiunea de ”ajutor social” și să o înlocuiască cu cea de ”ajutor minim”.

Sursa: Antena3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *