Un tânăr din Botoșani și-a dat foc după o ceartă cu părinții. Ce spun medicii despre starea sa

Un tânăr, în vârstă de 23 de ani, a ajuns în stare gravă la spital după o ceartă cu părinții. Botoșăneanul, dintr-o familie din Agafton, a avut o ceartă cu părinții, marți seară, după care a mers într-un garaj, și-a turnat benzină pe el și și-a dat foc.

A fost preluat de o ambulanță cu arsuri pe 80% din suprafața corpului. Din cauza stării foarte grave în care se afla, medicii botoșăneni au decis să în trimită la Iași, la Spitalul Sfântul Spiridon. Botoșăneanul este internat pe secția de chirurgie plastică, iar medicii ieșeni fac tot posibilul să îl salveze.

„Pacient autolitic, cu arsură 80%, stare gravă, a necesitat incizii de decompresiune la nivelul toracelui. Este internat la ATI, chirurgie plastică”, a precizat șefa UPU SMURD Iași, Diana Cimpoeșu, purtător de cuvânt al Spitalului Sfântul Spiridon.

VIDEO Polițist de frontieră din Botoșani, implicat în accidentul cu două mașini și un camion

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *