Fonduri europene pentru amenajarea unor terenuri de joacă și de sport în municipiul Botoșani. Vezi în ce cartiere!

Două terenuri de joacă și un teren de sport vor fi înființate pe Aleea Gen. Gheorghe Avramescu, strada Barbu Lăzăreanu și strada Parcul Tineretului, iar alte două de pe Aleea Gen. Gheorghe Avramescu și strada Parcul Tineretului (incinta parc) vor intra în reabilitare, anunță primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei.

Acestea vor fi dotate cu mobilier urban, echipamente specifice iar suprafețele vor fi amenajate cu tartan. De asemenea, vor fi amenajate și spațiile verzi, cu tot ce înseamnă înfrumusețarea zonei sau alei.
Sumele necesare îndeplinirii acestor obiective, în valoare de peste 540.000 de lei, sunt asigurate de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA).

Lucrările vor avea loc în cadrul proiectului „Înființarea a minim 2 terenuri de joacă și a unui teren de sport, precum și reabilitarea a minim 2 terenuri de joacă existente pe teritoriul SDL, inclusiv achiziționarea de mobilier urban specific”, depus în cadrul apelului Programului Operațional Regional (POR) Axa 9, lansat de Asociația GAL Botoșani pentru Viitor. Acesta a fost și unul din obiectivele mele, propus prin programul „Locuri de joacă pentru toți copiii”, privind amenajarea de locuri de joacă în zonele rezidențiale din tot orașul, cu sisteme de monitorizare video pentru siguranța copiilor”, a precizat Cosmin Andrei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *