Doi soți din Botoșani au investit peste 100.000 de euro într-o afacere cu o plantă miraculoasă. Cum vor să își extindă business-ul

Ruben și Dania Micliuc sunt doi tineri, soț și soție, din localitatea Guranda, comuna Durnești, județul Botoșani. Business-ul celor doi, plantație de aronia ecologică pe o suprafață de cca 4 ha și o fabrică de sucuri naturale, a fost înființat anul trecut în luna septembrie. Investiția inițială a fost de peste 100.000 de euro, scrie LumeaSatului.

„De câțiva ani ne-am propus să facem ceva care să ne aducă un venit cât de cât stabil, dar abia anul trecut am avut această oportunitate. Mai multe cunoștințe de-ale noastre aveau deja începută câte o plantație de aronia. În România, astfel de plantații și piața de desfacere sunt încă la început, deci un avantaj pentru noi. De ce aronia? Pentru că am testat-o mai întâi pe propria piele și am văzut ce efecte benefice are. Așa ne-am gândit că putem ajuta și alte persoane care au probleme de sănătate și care ar putea să beneficieze de pe urma acestei plante miraculoase“, ne mărturisește Ruben Micliuc.

În lipsa posibilității de a accesa fonduri europene (pe viitor se gândesc serios să profite și de această oportunitate), investițiile au fost făcute din resurse financiare proprii. „Până în prezent, investiția pentru plantația de 4.3 hectare a costat cca 25.000 euro, în afară de echipamentul de procesare. Marea parte a echipamentelor le-am cumpărat second-hand din străinătate, aceasta fiind o tehnologie din 2016. Avem însă și echipamente noi. Capacitatea de procesare este de cca 400 litri de suc pe oră. Procesarea constă în următoarele etape: spălare, presare, filtrare, pasteurizare (82°) și îmbuteliere (pungi bag in box). Valoarea echipamentului de procesare este de cca 85.000 euro“, specifică botoșăneanul

În prezent, antreprenorul folosește soiul Nero, care este cel mai comun și cel care are cei mai mulți nutrienți. „Plantele le-am adus din Polonia, de la un distribuitor care ne-a ajutat și cu utilajul de plantat. Plantarea propriu-zisă a fost făcută mecanizat. Terenul l-am luat în arendă, dar când vom avea suficiente fonduri vom cumpăra pământ. Acesta este primul an în care am recoltat. Deocamdată avem doar circa 500 kg/ha de fructe, dar cu fiecare an ce trece o să recoltăm mai mult. Pentru fertilizare am folosit doar gunoi de grajd, în toamnă după ce am plantat. Și cu siguranță vom folosi doar produse biologice pentru că vrem ca plantația noastră să fie una ecologică, să fie cât mai sănătoasă posibil“, adaugă tânărul din Durnești.

Planurile pentru plantația de la Durnești sunt mari, de la accesare de fonduri europene, până la construirea unei afaceri mai mari prin forțe proprii.

„Ne dorim să ne mărim și să modernizăm linia de procesare și transformăm acest fruct în tot felul de produse, de exemplu gemuri, prafuri capsulate, fructe confiate, siropuri etc.“

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *