Priveghi ca un spectacol la Botoșani! Localnicii au chemat polițiștii și jandarmii, sătui de zgomot

Un priveghi organizat ca un adevărat spectacol în municipiul Botoșani s-a lăsat cu amenzi după ce localnicii, sătui de zgomot, au cerut intervenția polițiștilor și jandarmilor. Potrivit polițiștilor, în perioada 25 -30 septembrie 2022, în municipiul Botoșani, pe strada Armoniei, a avut loc un eveniment prilejuit de decesul unui bărbat, cu participarea unui public numeros.

La eveniment, programul a continuat și după orele prevăzute în autorizația de organizare. Din cauza acestui fapt, mai mulți cetățeni au fost deranjați de zgomot și au sesizat fapte de tulburarea ordinii și liniștii publice prin apel 112.

Polițiștii care au intervenit, ca urmare a apelurilor, au aplicat, în perioada 26-29 septembrie, 7 sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 4.000 de lei. Împreună cu jandarmii, zona a fost monitorizată în toată perioada desfășurării evenimentului, nefiind înregistrate evenimente deosebite”, precizează reprezentanții IPJ Botoșani.

Amenzi au dat și jandarmii pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice, injurii și provocare de scandal.

„În urma unui apel telefonic care sesiza tulburarea ordinii și liniștii publice în zonă, jandarmii au aplicat 7 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2700 de lei pentru consum de băuturi alcoolice în locuri publice, adresare de injurii, provocare de scandal, precum și pentru încălcarea prevederilor Legii nr.54/2012 privind desfășurarea activităților de picnic”, precizează reprezentanții Jandarmeriei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *