Amenzi de până la 500 de lei pentru minorii care fumează în locuri publice

Fumatul în spații publice precum parcuri, stadioane, autogări, aeroporturi, printre altele, dar și în preajma acestora va putea aduce tinerilor cu vârste de până la 18 ani amenzi de câteva sute de lei, potrivit unui proiect de lege aflat, de luni, în dezbaterea senatorilor.

Prin proiectul de lege de la Senat se dorește introducerea în legislație a posibilități de sancționare a consumului de tutun în rândul minorilor, așa cum se-ntâmplă în cazul consumului de alcool, potrivit inițiatorilor.

“Se interzice consumul de tutun persoanelor care nu au împlinit vârsta de 18 ani, în următoarele locuri publice: drumuri publice, parcuri, stadioane şi terenuri sportive, instituţii culturale, săli de spectacole, instituţii sau unităţi economice, mijloace de transport, autogări, gări şi aeroporturi de stat şi private şi în unităţile de învăţământ public sau privat”, scrie, mai exact, în viitoarea lege.

În plus, minorilor le va fi interzis fumatul și în jurul acestor obiective, pe o rază de 200 de metri.

Tinerii cu vârsta sub 18 ani ce nu vor respecta viitoarea regulă vor putea fi sancționați cu amendă contravențională cuprinsă între 100 și 500 de lei.

Practic, minorilor li se vor aplica aceleași sancțiuni care se aplică acum pentru fumatul în toate spațiile publice închise, spațiile închise de la locul de muncă, mijloacele de transport în comun, locurile de joacă pentru copii sau în unitățile sanitare, de învățământ, precum și în cele destinate protecției și asistenței copilului, de stat și private.

Legea 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice sancționează identic, adică cu amendă de la 100 la 500 de lei, consumul de băuturi alcoolice de către persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani în spațiile publice amintite mai sus.

Inițiatorii motivează apariția propunerii prin faptul că “legislația din România nu conține prevederi prin care să fie sancționat consumul produselor din tutun de către minori și, drept urmare, eforturile autorităților, cadrelor didactice și persoanelor implicate în prevenirea și combaterea consumului produselor din tutun (fumatului) de către această categorie sunt lipsite de rezultate”.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de lege trebuie să fie adoptat de Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul oficial.

Sursa: Avocat.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *