Salariile primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedinţilor de consilii judeţene au fost majorate

Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, proiectul de aprobare a OUG 115/2022, aprobând un amendament care prevede creşterea salariilor pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de consilii judeţene şi a personalului din aparatul de lucru al primăriilor.

S-au înregistrat 168 voturi ‘pentru’, 79 ‘contra’ şi 4 abţineri.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.115/2022, referitor la acordarea, începând cu luna august 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021, precum şi acordarea, începând cu luna august 2022, pentru personalul nou-încadrat, pentru personalul numit/încadrat în aceeaşi instituţie/autoritate publică pe funcţii de acelaşi fel, inclusiv pentru personalul promovat în funcţii sau în grade/trepte profesionale şi pentru personalul care avansează în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă în perioada ianuarie-iulie 2022, a unei pătrimi din diferenţa dintre salariul de bază prevăzut de Legea-cadru nr.153/2017, pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.

Deputaţii au introdus un amendament care prevede majorarea indemnizaţiilor persoanelor care ocupă funcţii de demnitate publică alese din cadrul organelor autorităţii publice locale.

„Prin excepţie, începând cu data de 1 noiembrie 2022, cuantumul brut al indemnizaţiilor lunare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice prevăzut în anexa nr. IX lit.C la Legea-cadru nr. 153/2017 (…) se stabileşte prin înmulţirea coeficientului prevăzut de Legea cadru nr. 153/2017 (…), cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată stabilit potrivit legii pentru anul 2021”, prevede textul adoptat.

Totodată, deputaţii au eliminat din varianta adoptată anterior de Senat textul care prevedea creşterea salariilor parlamentarilor şi a personalului de specialitate implicat în procesul legislativ din cadrul Secretariatului General al Guvernului, serviciilor Parlamentului, Consiliului Legislativ şi Administraţiei Prezidenţiale.

La dezbateri, deputaţii AUR şi USR au criticat majorarea salariilor primarilor, viceprimarilor, preşedinţilor şi vicepreşedintele consiliilor judeţene, în timp ce reprezentanţii PNL, PSD şi UDMR şi minorităţi au susţinut că aleşii locali trebuie să beneficieze de salarii mai mari pentru a nu fi discriminaţi.
Camera Deputaţilor este for decizional, informeaza Agerpres.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *