Peste 5.000 de elevi fac naveta la Botoșani. „Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport”

Peste 5.000 de elevi fac naveta la Botoșani. Șeful Inspectoratului Școlar Județean Botoșani, Bogdan Suruciuc, a precizat că un număr de 5.411 de elevi fac naveta la Botoșani, din care 33 de elevi sunt din ciclul primar, 191 de elevi din ciclul gimnazial și 5.187 de elevi din ciclul liceal.

„Dl ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu a anunțat public faptul că ordonanța privitoare la naveta elevilor a fost îmbuătățită, în urma discuțiilor cu partenerii educaționali. Astfel s-a decis creșterea de 4 ori a sumei acordată pentru transportul elevilor care merg la școală în altă localitate, fiind asigurată o sumă forfetară de 60 de lei/lună pentru distanța de până în 3 km și încă 6 lei/km dacă această distanță crește. În cazul în care costul transportului este mai mare decât suma forfetară, aceasta poate fi majorată cu până la 100%, dar nu mai mult decât contravaloarea documentelor de transport prezentate de către elevii care solicită suplimentarea sumei forfetare. În acest caz, sumele se decontează pe baza documentelor de transport emise de operatorii de transport”, spune Suruciuc.

De asemenea, în situația în care suma forfetară lunară majorată cu 100% nu acoperă cheltuielile lunare de transport pe bază de abonament/pachet de bilete (din cauza practicării unor tarife excesive, ajungând până la 30 lei/km/lună, față de alte situații în care tariful este de 3 lei/km/lună), diferența poate fi decontată din bugetele consiliilor județene.

Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea cheltuielilor de transport între localitatea în care studiază și localitatea de domiciliu, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, atât pentru contravaloarea a 4 călătorii dus-întors/lună, cât și pentru contravaloarea unei călătorii dus-întors efectuate în perioada fiecărei sărbători legale. Decontarea se face pe baza documentelor de transport.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *